Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutorul de somaj - o amintire frumoasa pentru absolventi

Publicat in Timpolis, joi 15 mai 2003 ·

In conditiile unei inflatii de universitati si scoli postliceale private, care pot fi considerate mai degraba sereleuri decat unitati de invatamant, an de an numarul absolventilor de studii medii si superioare creste, invers proportional cu gradul lor de pregatire. La nivel national, 60% din tinerii absolventi nu se pot angaja, iar unul din patru nu a lucrat niciodata. In aceste conditii, cu intentia de a-i impulsiona pe tineri sa-si gaseasca un loc de munca imediat dupa terminarea liceului sau facultatii, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale intentioneaza sa suspende ajutoarele de somaj acordate absolventilor. Daca initiativa ministeriala va deveni realitate, sute de mii de absolventi nu vor mai avea nici un fel de ajutor social din momentul in care au terminat scoala, ramanand practic pe drumuri. Pana acum, daca nu-si gaseau un loc de munca in termen de 60 de zile de la data terminarii scolii, absolventii beneficiau, timp de sase luni, de o suma fixa, neimpozabila, care reprezinta cam 50% din salariul minim brut pe tara, adica 1,2 milioane de lei. Sigur, nu e mult, dar e mai bine decat nimic... “Sa nu credeti ca in acest fel se urmareste reducerea cheltuielilor in domeniul asigurarilor sociale. Statul cheltuie mai mult cu un absolvent incadrat in munca, caruia ii subventioneaza o parte din salariu pe o perioada de 12 luni, la care se adauga si primele de acomodare. Cu ajutoarele de somaj s-ar cheltui mai putin. Dar se urmareste ca, prin aceasta masura, tinerii sa fie motivati sa-si gaseasca un loc de munca imediat dupa absolvirea scolii”, crede Sorin Munteanu, directorul adjunct al Agentiei Judetene de Ocupare si Formare Profesionala Timis. E greu de crezut insa ca suspendarea acestor ajutoare de somaj va fi speculata de patroni. Absolventii vor trebui sa accepte salarii mici, mult sub valoarea lor, pentru ca nu vor avea alta alternativa si nici timpul necesa

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 58 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°