Nu mai stiu de cand nu s-au mai epuizat biletele pentru un concert la Sala Palatului intr-o saptamana. Si nu mai tin minte de cand in acel loc n-au mai rasunat acorduri atat de tulburatoare cum s-a Nu mai stiu de cand nu s-au mai epuizat biletele pentru un concert la Sala Palatului intr-o saptamana. Si nu mai tin minte de cand in acel loc n-au mai rasunat acorduri atat de tulburatoare cum s-a intamplat joi seara, atunci cand pe scena a urcat Cesaria Evora, intr-un eveniment organizat de Fundatia cultural-artistica Aurel Mitran si sponsorizat de Amigo Primo. Aceasta femeie greu incercata de viata, expresie a suferintei, a tristetii, dar nu si a capitularii, transforma in sunet fiecare emotie. Emotia a cuprins fiecare dintre privilegiatii care au ascultat-o si carora, pentru o seara, portugheza li s-a parut cea mai frumoasa limba din lume. Cesaria Evora vine dintr-o lume care nu are nimic in comun nici cu luxul, nici cu conventiile sociale, nici cu falsul poleit al vedetismului. Si, chiar daca a colindat globul, iar acum este faimoasa si adorata de milioane de oameni, parca tot undeva, intr-un colt de lume paradisiac si salbatic, pe malul oceanului, a ramas. Parca tot cu picioarele cufundate in nisip canta (nici nu ti-ai putea-o inchipui altfel decat desculta, asa cum vine de fiecare data la concerte), parca sufletul ei tot in "mornas" (acele cantece dulci-amare cu care te fascineaza) vorbeste. N-am vazut pe chipul ei, de-a lungul concertului, nici durere jucata, nici bucurie, nici un artificiu dintre cele pe care obisnuiesc sa le foloseasca artistii, pentru a convinge. Cesaria Evora canta simplu, ca si cand ar legana un copil, ca sa-l adoarma, ori ar jeli pe cineva drag, cu resemnarea duioasa a gandului ca nu-l va mai vedea, dar il va pastra mereu in suflet. Cesaria Evora pare sa nu-si gaseasca locul pe scene pretentioase, inconjurata de reflectoare. S-a simtit mai i