Inca nu s-au stins ecourile dezbaterilor pe marginea obligativitatii taxei radio-TV si un nou proiect de lege vine sa confirme inepuizabila imaginatie legislativa a reprezentantilor partidului de guvernamint. Legea privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului Cultural Roman, publicata in nr. 167/06.05 – 12.05.2003 al revistei noastre, este inca o dovada a tendintelor centralizatoare ale guvernantilor nostri, precum si a teribilului lor apetit pentru o politica dirijista si clientelara. Orice comparatie a proiectatului Institut Cultural Roman cu institutii prestigioase precum Goethe Institut, Institutul Francez sau Consiliul Britanic este total inadecvata, cita vreme politicul nu are nici un amestec in organizarea si functionarea celor trei institutii mentionate, in cadrul carora activeaza functionari culturali independenti si calificati.
Dar sa vedem ce este si ce obiective si atributii are Institutul Cultural Roman, al carui principal scop este, in viziunea initiatorilor sai, „promovarea culturii nationale inauntrul si in afara tarii“.
O strutocamila cultural-ideologica
Ceea ce frapeaza de la bun inceput, atit in Expunerea de motive, cit si in textul de lege, este limbajul de lemn, gaunos si pompos in care sint formulate cele citeva idei – putine, dar fixe – ale initiatorilor legii. Reiese din toate cele 26 de articole ale textului de lege intentia clara de a subordona partidului de guvernamint tot ce misca in cultura, de vreme ce ICR „isi propune initierea, organizarea si dezvoltarea capacitatii asociative, de mobilizare si convergenta in jurul unor proiecte culturale de interes national (toate proiectele sint neaparat grandioase si de interes national – n.m., C.M.), a tuturor acelor institutii si organizatii neguvernamentale, asociatii profesionale si uniuni de creatie, a reprezentantilor societatii civile
