Primatul anomaliilor in spatiul teatral romanesc este, din pacate, din ce in ce mai evident. Se resimte acut lipsa unei comunicari viabile si programatice intre creatorii de spectacole si receptorii lor. Cum se spune, fiecare pe limba lui, ceea ce face ca reteta stagnarii sa aiba toate ingredientele de rigoare. Cele mai multe spectacole plutesc in zona unei alarmante mediocritati, avind insa pretentia impunerii unor repere irecuzabile – cazul Nationalului bucurestean, unde stigmatele vechii ideologii colective, cu directori si directorasi cit cuprinde, si-au gasit terenul fertil. In acest context, orice initiativa devine, cel putin la prima vedere imbucuratoare, lucru explicabil tocmai pentru ca nu se prea intimpla nimic. De aceea un demers ca Actul lecturii, initiat de Victor Scoradet la Teatrul Act, ce tine in fond de normalitatea unui fenomen in continua miscare cum este teatrul, a avut un impact atit de puternic, motivind nevoia unor intilniri si discutii absolut necesare.
Festivalul Capul de... regizor, desfasurat la Teatrul „George Ciprian“ din Buzau si conceput de Marius Zarafescu, Oana Bors si Marinela Tepus, axat pe productiile tinerilor regizori de teatru, s-a inscris in seria acelor evenimente tot mai frecvente care merg pe principiul „se poate oricum, numai sa fie“. Nu voi lua in discutie calitatea spectacolelor prezente pentru ca nu le-am vazut la fata locului, desi se pare ca se poarta. Ma voi opri doar la citeva aspecte de principiu care tin, dupa parerea mea, de un minim bun-simt. Nimeni nu contesta faptul ca este extrem de dificil de organizat un festival de teatru, in primul rind din punct de vedere logistic si financiar. Dar daca tot s-au gasit fondurile necesare, nu se putea oare gasi o conceptie de creatie coerenta si fundamentata pe o baza care sa nu para aleatorie? Un afis penibil, total lipsit de imaginatie, in care sint reprezen
