Una din marile ciudăţenii ale învăţămîntului este faptul că le cerem elevilor şi studenţilor să înveţe, să înfrunte stresul schimbării, al noutăţilor apăsătoare, al notărilor şi examinărilor, fără ca noi, profesorii lor, să le fim alături, să participăm la rîndul nostru la învăţare, la schimbare, la reformă. Vreţi o dovadă? Este una mare cît roata carului, evidentă şi palpabilă, la îndemîna tuturor celor interesaţi să o vadă: refuzul schimbării. A sta încremenit este numele cel mai potrivit pentru suspendarea educaţiei. A învăţării. Eu zic că dacă o viaţă predai tot pe Domnul Trandafir şi predicatul nominal şi nu ai curiozitatea să vezi şi altceva, să afli cum anume e literatura dincolo de marginile manualului, ca să dau un exemplu pe care îl ştiu, îmbătrîneşti înainte de vreme, te îngraşi, te umpli de riduri, hainele stau pe tine şleampăt, capeţi aspectul inconfundabil al unei bucătărese de la popota ofiţerilor. Aşa se răzbună lenea intelectuală. Aici nu există jumătăţi de măsură. Iacătă îmi răsare, chiar în timp ce scriu, înaintea ochilor figura unei doamne profesoare din şcoala X din cartierul timişorean Freidorf care, în calitatea dumneaei de lider sindical, îmi expunea măsurile pe care membrii de sindicat le au în vedere împotriva manualelor alternative. Mi se destăinuia cu sinceritate, convinsă că toată lumea, dar absolut toată, de la vlădică la opincă, gîndeşte în felul ăsta al ei - eram pe vremea schimbărilor începute de Andrei Marga, singurul ministru care a încercat reforma în învăţămînt. Şi cum spun, doamna lider de sindicat îmi dădea indignată exemplu un manual Humanitas pentru clasa a VI-a, îl ţinea ca pe un corp delict de un colţ cu două degete şi-mi legăna dinainte, cu tot dispreţul cuvenit, grafica elegantă de pe coperte. "Domnu' conferenţiar", mi se plîngea sincer indignată doamna lider sindical, "vă daţi seama ce bazaconii sînt aici, poezii d