Cînd unui om i se spune "Termină cu circul" sau cînd unei manifestări publice i se atribuie caracterul de circ, conotaţia e negativă: e astfel sancţionată tentaţia de a exagera, de a folosi trăsături îngroşate în transmiterea unor mesaje simpliste, riscul spectaculos însoţit de un curaj inutil. Dar în pofida acestui demers "raţional", la vîrsta candorilor, educaţia pentru teatru începe la circ: acesta e primul spectacol unde sînt duşi copiii şi, uneori, singurul pe care îl poate rememora adultul. Există în lumea circului o relaţie specială cu un adevăr important şi pentru restul lumii, de obicei pitit între vălurile convenţiilor sociale.
Spectacolul lui Radu Afrim stabileşte punţi peste prăpastia dintre comportamentul oamenilor care trăind în preajma animalelor împrumută ceva din felul lor de a fi în principal ignorarea regulilor ipocriziei sociale şi energia declanşată pentru apărarea suveranităţii în teritoriul personal de candoare, pentru păstrarea vibraţiei creatoare. Deoarece aceşti oameni cu o morală sordidă, cu un intelect precar, cu un sentimentalism de mahala sînt artişti şi, ca orice artişti, pot deveni punct de reper în ghidul unei lumi scrobite şi mioape.
Reproşul adresat "noilor regizori" că se adresează exclusiv marginalului, că se fac ecoul tuturor mizerabilismelor morbide vine, probabil, dintr-un conformism certat cu istoria. Personajul principal din spectacolul care a încîntat tinereţea "vechilor critici", Nepotul lui Rameau, era şi el un marginal şi textul spus de el a fost şocant în epoca lui, adevărurile lui fiind percepute ca o încălcare a bunei cuviinţe; Idiotul lui Dostoievski este din altă clasă literară, dar, ca personaj întruchipat, este din familia creată de Aglaja Veterany. Nu înseamnă că sînt de valoare egală, autoarea prozei nu e Dostoievski şi Radu Afrim e departe de perfecţionsimul lui David Esrig, ei seamănă do