Experienţa "dezmărginirii"
În 1943, lui Lucian Blaga i-a apărut ultimul volum de versuri antum (Nebănuitele trepte). Din acest an şi până în 1961, când a murit, el nu a mai publicat decât foarte puţine poeme şi exclusiv în reviste.
Nu este vorba de o prelungită criză de creaţie, ci de un refuz al instituţiilor culturale comuniste de a-i pune în circulaţie textele. Poetul a scris de fapt în această perioadă aproximativ trei sute de poeme, unele de o mare frumuseţe. Printre crimele care vor fi judecate la un eventual "proces de la Nürnberg" al comunismului va trebui să figureze şi această frustrare a sute de mii de cititori, timp de aproape două decenii, de poezia lui Lucian Blaga.
O imagine cuprinzătoare a creaţiei lirice blagiene de după război ne este oferită de volumul doi din ediţia de Opere, realizată prin strădania fiicei poetului, Dorli Blaga. În acest volum (publicat în 1974 de Editura Minerva, cu un Cuvânt înainte de Şerban Cioculescu) există patru mari cicluri de poeme, cu structuri şi titluri stabilite de autor în anii 1959-1960: Vârsta de fier (1940-1944), Corăbii cu cenuşă, Cântecul focului şi Ce aude unicornul. Lor li se adaugă ciclul Mirabila sămânţă, intitulat astfel de Dorli Blaga şi cuprinzând, după cum explică îngrijitoarea ediţiei, "poeziile găsite în arhiva autorului, după moartea acestuia. Ele au fost scrise în 1959-1960 şi urmau probabil să constituie un nou ciclu". În acelaşi volum figurează şi o Addenda, rezervată poeziilor neincluse de autor în ciclurile alcătuite de el, ca şi unor poeme neterminate.
Între aceste compartimente nu există mari diferenţe tematice sau stilistice. Excepţie face doar suita de poeme Vârsta de fier (1940-1944), puternic marcată de tragismul unor evenimente din istoria recentă a României: pierderea unei părţi din Transilvania prin Dictatul de la Viena din 1940 (pierdere