Credinta, cita e, nu se argumenteaza prin gesturi si nici nu se foloseste de trompeti, ci se ascunde sub o sobrietate cuvioasa. Toata lumea a observat, in bisericile stramosesti, mai cu seama pe timpul slujbelor, cind populatia e mai multa si mai pioasa, o sama de dudui care isi sprijina ardoarea mistica direct pe podea. Imbracate, fraudulos, in strai cernit, aceste mirese nestiute ale Domnului se prabusesc, de indata ce suna toaca si clopotul, cu un zgomot infundat, de sac umplut cu mazare, pe postamentul de lemn al Trei Sfetitelor ori aiurea. Exista obiceiul, negativ si impertinent, sa-ti comunici fierbinteala iubirii pentru Cel de Sus prin aplicare de pumni in perii timplelor sau in scobitura pieptului, de vaza cu toti ceilalti si intr-un mod ritmic, asemenea flagelantilor din Evul Mediu. De asemenea, cum mi-a fost dat sa observ nu de mult, unii isi iau libertatea de a se descheia pina la briu de camasa si, printr-o miscare rapita, chiar mai jos, si de a se tavali astfel, ca in camarile balamucului, dedesubtul icoanelor, care nu au, fireste, nici o vina. In fine, altii, si nu putini, in special la Galata, spre crepuscul, cind tinerele maicute cinta dumnezeieste de frumos si in reculegere, recurg la o gesticulatie aminata si gospodareasca. Isi coboara sacii de pe umeri, se lasa cu lentoare la pamint, pe dupa coloanele de o imperiala masivitate, in semiintuneric, unde ochiul nimanuia nu patrunde, si se descalta, spre a simti, mai concreta, podeaua. Pentru ca medievalii se spalau ceva mai rar si numai pe pleoape, istoricii igienei au presupus, si au oarece cuvint, ca aromatele si tamiia s-au inventat de catre sfintii parinti in scopul salutar de a elimina, cu saruri, prea omenescul miasmelor. Presupunerea este, desigur, greu verificabila. La Galata insa, oricit de realist ai scruta istoria, inclini, adeseori, sa dai dreptate acestor ipoteze rauvoitoare. Fumul din cat