Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria vizeaza investitii straine directe de 250 milioane euro

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iunie 2003 ·

Bulgaria spera sa incheie acorduri pentru investitii straine de 250 milioane de euro (289 milioane de dolari) in proiecte noi pana la sfarsitul anului, in ciuda climatului economic defavorabil, a Bulgaria spera sa incheie acorduri pentru investitii straine de 250 milioane de euro (289 milioane de dolari) in proiecte noi pana la sfarsitul anului, in ciuda climatului economic defavorabil, a indicat ieri Agentia de Investitii Straine de la Sofia. Directorul executiv Pavel Ezekiev a declarat, cu ocazia unei conferinte de presa, ca majorarea investitiilor straine directe in primul trimestru al anului arata ca statul balcanic va putea indeplini obiectivul de 500 milioane de euro stabilit pentru intregul an in privinta proiectelor de tip greenfield (insemnand ca afacerea va fi inceputa de la zero). "Lucram la 15-20 de proiecte. Chiar daca numai jumatate sunt implementate, ar putea aduce investitii de tip greenfield de 250 milioane de euro, care nu trebuie neaparat realizate in 2003, dar pentru care speram sa semnam acordurile pana la finalul anului", a afirmat el. Bulgaria a atras investitii straine directe de 182 milioane dolari in primul trimestru, comparativ cu 126,3 milioane de dolari in urma cu un an, aceasta evolutie reflectand, in opinia lui Ezekiev, o crestere a interesului pentru statul bulgar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 16 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Replica Rusiei după ce România a declarat un diplomat rus persona non-grata ca urmare a cazului de spionaj

HotNews acum 15 minute
Rusia va riposta după ce România a decis expulzarea unui diplomat rus de la Ambasada Moscovei la București, declarat persona non grata la scurt timp după ce DIICOT a anunțat arestarea unui român pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunțat Ministeru

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 49 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Monica Niculescu la a 34-a finală la dublu în circuitul WTA » Luptă pentru trofeul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Monica Niculescu (36 de ani, 57 WTA) și Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA) s-au calificat în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg, după o victorie clară în fața perechii olandezo-braziliene Demi Schuurs/Luisa Stefani cu 6-1, 6-4.

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 42 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°