Ne uităm de sus, de pe marginea de piatră a balustradei din curtea cetăţii Hohenzollern în jos, acolo ne uităm, în jos, direct acolo jos, într-un fel de fîntînă care nu e fîntînă ci un ceva, un puţ mare, rotund, larg, foarte larg şi nu e puţ, ci altceva, un spaţiu de piatră de formă rotundă din cauza faptului că drumul urcă spre curtea interioară, spre spaţiul acela pătrat dintre clădirile cetăţii; drumul urcă larg în felul unui sfredel, se răsuceşte pe sub bolţi roată, roată şi în mijlocul rotirii rămîne spaţiul acela ca o fîntînă uriaşă în fundul căreia noi ne uităm, se uită protagonistul, se uită alături de el cozile cele două cu bilele roşii, şi ele se uită, se uită Lilu, se uită sora ei, se uită o doamnă în vîrstă şi foarte cultă după aspect, şi ea se uită în fundul acelei fîntîni uriaşe care rezultă în urma faptului că drumul urcă roată, roată, de jur împrejur, pe sub bolţi întunecate şi acolo, în fundul acelei fîntîni uriaşe este un spaţiu frumos cu iarbă, gazon: ce bine, ce odihnitoare poate fi verdeaţa ierbii aici prin imperiul acesta al pietrei, mai ales că acolo, prin iarbă, se văd clar nişte broaşte foarte mari, nişte frumoase broaşte de culoare verde-turcoaz, broaşte din acelea meşteşugite din ghips, sînt vreo patru, poate cinci la număr, şi una e mai mare, e asemenea lui Frederic der Grosse, vestitul rege prusac, prietenul lui Voltaire, deoarece are o coroană pe capul ei de broască mare, verde-turcoaz. Şi voi vă uitaţi la ele de acolo de sus şi seamăna chestia asta cu alta asemenea în care la fel vă uitaţi, şi tot de sus, în după-amiaza cisterciană de la abaţia Bebenhausen, şi acolo vă uitaţi de sus, tu, apoi protagonistul, apoi fata cu cozi şi cu bile roşii, se uită şi ea de acolo, de sus, vă uitaţi în uliţa de sub meterezele abaţiei şi vedeţi acolo, în locul broaştelor mari, de culoare verde-turcoaz, un pitic mare, cu o pălărie din aceea pe car