Care este contextul exilatului?
Contextul existentei se refera, oriunde si oricind, la relatia dintre individ si colectivitate, intre cetatean si stat, ca si intre numerosii indivizi care locuiesc in fiecare dintre noi. Compararea exilatului cu semenul („sedentarul“?) care ramine „acasa“, in locul nasterii, revela noi componente, fireste. Introduse in reteaua de „dialoguri“ pe care am mentionat-o, acesti agresivi factori de „distorsiune“ (sa amintesc, din nou, macar deposedarea si dependenta) aduc un spor de incertitudine, alta distributie a eforturilor de acomodare, in care mimetismul constient sau inconstient, contrazicind doar aparent autismul, accentueaza, nu o data, infantilitatea spectacolului asimilarii.
Exilatul are extraordinare noi teme de meditatie. El se afla mai tot timpul in contemplarea schimbarilor din el si din jur, dar si sub presiunea, uneori acaparanta, a supravietuirii intr-o conjunctura careia nu ii detine inca decit partial codul, relaxat doar prin bucuria de a se exprima, deplin, in limba materna, exilata o data cu el.
Senzatia acuta de incertitudine, de a fi fost zvirlit, subit, in cosmos, in nicaieri, silit sa accepte absoluta incoerenta a destinului, deposedat de false, dar si de reale articulari familiare, predomina in exil. Teroarea negatiei, a anularii poate zdruncina drastic stabilitatea psihica, o poate imobiliza creator, dar nu ingaduie mult timp pentru exercitiul analitic pe care l-ar merita.
Pentru scriitor, primejdia de a deveni doar personaj nu este neglijabila.
Ce inseamna pentru un autor sa fie tradus acum, fata de perioada de dinainte de ’89?
Traducerile care ar veni din Estul Europei, sa zicem, nu ar mai beneficia de interesul strict politic fata de zona. Situatia s-a normalizat oarecum, astazi exista fundatii culturale, legaturile, calatoriile sint frecvente – ceea ce n
