„Oamenii din Paltinis se impart in doua categorii: jumatate mint si cealalta
jumatate inventeaza.“
(Tancul, scenariul: Horia Patrascu)
Replici
Stagiunea s-a-ncheiat si actorii au plecat... Pentru spectatori (mai ales pentru cei care au de platit pacate multe din vieti anterioare si se duc mult prea des la teatru), prea putin ramine din zecile de ore in care a stat, de preferinta cuminte, intr-un scaun/fotoliu de cele mai multe ori prea putin comod. Daca punerea in scena e reusita, uita ca sta pe-o rina, iar ce vede si asculta ii ramine undeva in straturile dezafectatei memorii afective. Cum imaginile n-am cum sa le scot de pe unde s-au ascuns (si povestite n-au nici pe departe acelasi farmec: sa va spun eu cum sade Elena Popa cu Ferapont-samovarul in brate in Trei surori, cum isi linge Coca Bloos destiu’ incercind sa bea vin dintr-o cana lipita de masa in Sefele, cum ploua cu 3000 de linguri, furculite si-alte alea in Rabelais al lui Purcarete, cum se misca acolo Ofelia Popii si cum fac barbatii, ritualic, piine, cum se-ntrupeaza in Bogdán Zsolt cele sapte pacate capitale, la un cuvint al lui Belzebut, in Faust-ul de la Teatrul Maghiar din Cluj sau cum Julieta lui Bocsárdi zvirle innebunita cu picioarele frunzele uscate peste trapa prin care a fugit Romeo?), numai cuvintele au tisnit la intilnire, intr-o forma de – vaga – poveste; cam asa arata in subconstientul meu inca recuperabil stagiunea care s-a incheiat:
- „Cuvinte rostite in ritm de samovar...
Aceasta carne-a mea mult prea-nchegata/ de s-ar topi si s-ar preface-n apa./ Dumnezeu e o masina, cind te rogi ii dai benzina, Dumnezeu e ca o apa, te ineci ca lui sa-i placa.“
- „E cineva care nu e?“ (Radu Macrinici, la Festivalul Atelier, Sfintu Gheorghe).
- „Ivan, nu l-ai vazut pe tatuc al meu Ferapont?/ Vine batrinetea grea.../ Fiecare om d
