Iulian TANASE

Iubitafizica (stiinta iubirilor imaginare)

Editura Vinea, Bucuresti, 2002,

150 p., f.p.

Cine continua sa spuna/sa creada ca nu se mai poate scrie poezie, ca ea se transforma in altceva? Cine adopta foarte relaxatul termen „text“ si cine se fereste de acesta?

Conceputa grafic (coperta si ilustratiile) de Dan Stanciu, Iubitafizica lui Iulian Tanase este una dintre cele mai frumoase carti de poezie publicate in anii din urma; din pacate, destul de putin comentata (imi amintesc de foarte buna primire a lui Alex. Leo Serban, in Dilema). Spuneam ca e o carte frumoasa, intelegind acest lucru in toate felurile, incepind de la obiectul in sine: un format aparte, o coperta bine „simtita“, iar in interior, pentru fiecare dintre cele opt sectiuni, o pagina de prezentare (titlu, motto), cu grafica ce imbina aerul de epoca („anii nebuni“ ’20-’30 ai secolului trecut) si accentele suprarealiste, totul semnat Dan Stanciu (cei doi au mai colaborat, alaturi de Gheorghe Rasovszky si Sasha Vlad, la un volum-colaj (neo)suprarealist, text+fotografii, Inainte/Dupa, Editura Icare, 2003).

Sint convinsa ca iubitorul de poezie, care are toate sansele sa fie si bibliofil, va aprecia ca atare aceasta mica bijuterie. Trecind acum la „interior“, cartea are o montura complicata (nici o sectiune nu e redundanta, diversitatea registrelor e mereu tinuta sub control), toate aparentele conducind la un soi de tratat fictional in toata regula: termenii-cheie sint „iubitafizica“, „iubitafizicieni“ (v. „Institutul de Iubitafizica din Bucuresti“ sau „iubita-fizicienii profesionisti“, precum, in ordine alfabetica, Paulo Coelho, Julio Cortázar, Gustave Flaubert, José Ortega y Gasset s.a.), „iubirile/iubitele imaginare“.

Avem de-a face cu un fel de „Ars amandi“ in varianta „stiinta a iubirilor imaginare“, ale carei „ingrediente“