Stimate domnule Lucian Raicu,
Că-n fiecare din noi există un mic Raskolnikov care, chiar dacă nu pocneşte-o babă cu toporu-n cap, face el o porcărioară, e lucru cert. Tendinţa de-a ne socoti din categoria celor privilegiaţi, aleşi, neobişnuiţi, e prea seducătoare. Şi-apoi mai este şi plăcerea remuşcărilor, tăvăleala-n noroiul propriului suflet, jubilarea de a-ţi spune: ..."sînt un păduche estetic..." Vine însă clipa amară, lucidă şi, aş adăuga, plină de umor, cînd te întrebi: "Oare s-ar fi băgat Napoleon sub patul unei babe?" Nu, nu s-ar fi băgat! Dar, stimate domn, vă rog să mă credeţi, sub patul unei eleve, da, al unei eleve, de ce zîmbiţi, s-ar fi băgat! Fiindcă şi Napoleon, daţi-mi voie s-o spun şi s-o accentuez, ar trebui să recurgă la acest nevinovat tertip pentru a f... o fecioară! Bineînţeles că nu-i totuna să ucizi o babă sau să dezvirginezi o crudelă! Numai că, stimate domn, există un element comun: vărsarea de sînge!
*
"Fetele cu buza-n flăcări şi cu sînu-atunci aprins (s. n),
"Cu roşaţa pe figură şi-n privire cu langoare,
"Cu guriţele deschise şi cu sînul lor descins,
"Fetele ziceau: "Ne-aprindem!" - La Amor cereau răcoare!"
Am citat din Depărăţeanu! Ce fragedă deşuchiere, ce naivă şi bruscă aprindere ("cu sînu-atunci aprins", mă face să mă gîndesc la gestul cu care apăs butonul-sfîrc pentru a aprinde becul-sîn!), ce inocentă bestialitate-n "guriţele deschise", ce candidă recunoaştere a minusculei tresăriri clitoridiene ("Fetele ziceau: "Ne aprindem", ce cerşetorie suavă a umezelii orgasmului răcoritor ("La Amor cereau răcoare!")!! Cuvintele au prospeţimea, subţirimea şi transparenţa roz-albă sau roz-vînătă a întrepicioarelor "fetelor"!
*
Curios cît de graţios-rapidă, ca-ntr-un desen animat, e următoarea strofă, scrisă prompt, de Depărăţeanu:
"Don Vergilios cel mare
"E