Acestea sunt adevaratele intentii, ireconciliabile, ale celor doua tabere, camuflate sub retorica asa-zisei reunificari a "poporului moldovenesc". Moscova, eternul garant al negocierilor, umfla si ea de zor balonul aparentelor, pentru a-si realiza propriile interese ce tintesc mult peste crestetul partilor implicate, si anume: pastrarea prezentei sale politice si militare in regiune, intr-un moment in care Occidentul, prin NATO si Uniunea Europeana, patrunde viguros in fosta sfera de influenta sovietica.
Astfel, retragerea armamentului rusesc din Transnistria se desfasoara in functie de fluctuatiile tacticii adoptate de Kremlin, care acuza periodic, in chip ipocrit, obstructionismul autoritatilor de la Tiraspol. Singurii insa care resimt pe pielea lor efectele realitatii virtuale in care se complac "beligerantii" si marele lor protector de la Rasarit sunt oamenii din satele de pe malul stang al Nistrului, controlate de separatisti, sate deconectate de circa trei saptamani de la sursele de energie electrica si de gaze - este replica administratiei de la Tiraspol la ceea ce ea numeste "razboiul economic" din partea Chisinaului. Cu alte cuvinte, animozitatile stabilor de pe cele doua maluri ale fluviului si, in particular, ostilitatea personala dintre Voronin si Smirnov, se rasfrang asupra unor cetateni de care, in fapt, nimanui nu-i pasa.
Pe acest fundal de confruntare surda si de patinare in gol a procesului de negocieri, propunerea Olandei, tara care detine presedintia OSCE, adresata NATO si Uniunii Europene, de a trimite trupe de pacificare in Moldova, aduce o unda de aer proaspat in debaraua infundata a crizei transnistrene. Este prima veste buna pe care o primim din partea sus-numitei organizatii, veste ce pare sa fi luat prin surprindere misiunea lui William Hill de la Chisinau. Conferinta de presa din 15 iulie curent, de la Bruxelles, sustinuta d
