Sigur ştiţi formula din titlu. Filmele sînt pline de ea, de la Odiseea Spaţială şi pînă la Terminator sau Independence Day. Fericiţi că publicul a găsit în ea o versiune modernă a apocalipsei, producătorii o folosesc în momentele de maximă tensiune tehnologică, atunci cînd computerul/nava spaţială/robotul ucigaş se defectează definitiv. Ei, nu chiar definitiv - doar pînă la următorul sequel . Ar trebui s-o punem şi la intrarea în Vama Borş. Ţara - cum se poate constata şi fără un sistem de supraveghere din satelit - e în concediu. Şi nicăieri nu se simte mai puternic această calamitate naturală decît în redacţiile de ştiri - fie ele ale ziarelor sau posturilor de televiziune. Acolo, redactori osteniţi şi dopaţi cu cafele caută în fiecare zi - ca Luke Skywalker1 cu binoclul termic în deşertul de pe Tatooine - umbra unei ştiri. Mulţi caută degeaba, şi-atunci prima pagină se procopseşte cu poze mari şi titluri cît palma, pe care cititorul pleoştit de căldură nici nu mai are putere să le citească - doar le contemplă, ca pe un peisaj. Alţii, care în restul anului se ridică de pe scaun doar la vreo prăbuşire de avion, tresar acum şi la un biet accident soldat cu moartea calului şi-l trec negreşit pe locul trei în jurnal. Ziare serioase, ale căror subiecte se odihnesc la Palm Beach (cu banii furaţi de la gura poporului, să nu cumva să uitaţi pîn' la toamnă!), sînt nevoite să descopere oamenii obişnuiţi din Adunaţii Copăceni. Sună îndepărtat, dar e doar la o jumătate de oră de Bucureşti - pînă la prînz eşti înapoi cu articolul. În sfîrşit, editorialiştii sînt nevoiţi să constate problemele din agricultură, cu care s-au întîlnit la marginea şoselei, în drum spre aeroport. De ce ne chinuim aşa? Care e rostul acestei prefăcătorii naţionale - aceea că se mai întîmplă ceva? Cine ne împinge să mai venim la slujbă, cînd în mod clar nimeni nu mai are chef de noutăţi, iar sing