Tac. Fumează. Pe urmă iarăşi tac şi iarăşi fumează. Pun de-un plan de plecare la cabana Debelagora. Ar mai fi ceva pentru vara asta. Un plan ca să meargă taman la mare, pe litoral, cu caii, cu o căruţă cu coviltir pe care o vor picta, vor avea ghitări, vor avea părul mare, plete vor avea şi cu caii se vor deplasa prin ţară spre litoral. Bună idee. Înainte o să meargă la Debelagora, pe urmă la mare. Asta vor face. E clar cum anume îşi vor petrece timpul pînă la toamnă. În cîteva zile vor fi la Debelagora. Pleacă mîine. Iacătă că a sosit şi nebunul de Pol.

Pînă una-alta problema e cu Joe Louis, cu el e problema, cu fostul campion mondial de box la categoria grea, cu domnul acela cu mutra imposibilă, urîţel este Joe, cu figură boantă, pare cam prostănac, cam ieşit din cine ştie ce, Doamne iartă-mă, pivniţe, hardughii, magherniţe. El este acu' în poză şi Gimi la el se uită, la buzoacele lui, la urechioacele lui, la ochii şi la fruntea şi la părul de docher al lui Joe, la muianu' lui de şef de brigadă la uzina de vagoane din Arad unde au lucrat ei mai acu' o săptămînă, din iunie '71 pînă acu' două zile, adică 15 iulie anul în curs, exact o lună au trudit pe brînci la descărcat vagoane cu dulapi de lemn, aşa le zice scîndurilor acelora foarte groase venite din pădure, de la vreo fabrică de cherestea. Miroseau frumos a pădure, a Debelagora, a excursie şi a libertate, a lemn şi a muşchi pe lemn, a soare de toamnă şi a soare de primăvară. Tare îi plăcea lui, şi lui Pol, şi lui Pit, şi lui Mandragora cum miroseau dulapii din lemn pe care trebuiau să-i descarce din vagon în rampa dintre linii şi erau excitaţi uşor de fiecare dată la gîndul chinului care-i aştepta, a hămălelii aceleia groaznice. Cumplit erau de obosiţi cînd se termina o clipă munca, adică pe la ora 10, apoi la prînz, la ora 12. Groaznic era cînd trebuiau din nou să reînceapă treaba, să urce în vagon