Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocuri murdare, dirijate de prefect

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 12 august 2003 ·

Baesu a avertizat consilierii opozitiei asupra iminentei unui control financiar la firmele acestora. toti consilierii PSD si trei din PD au fugit de ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Panciu, in virtutea unor proiecte prin care s-ar fi scos la vedere banii cheltuiti de primarie. "Am avut azi un control de la finante, desi am avut unul in urma cu 10 zile, in care mi-au verificat actele din 1999 pina in luna mai", ne-a declarat vicepresedintele PD Sedinta extraordinara a Consiliului Local, programata ieri, nu s-a mai putut tine. Toti consilierii PSD, precum si o parte din cei din Opozitie, au lipsit, fiecare din motive diferite. In timp ce consilierii PSD au primit sarcina de partid sa absenteze, asupra celorlalti s-au facut presiuni, declara surse demne de incredere. In spatele unora din aceste manevre sta chiar prefectul judetului, George Baesu, sustin aceleasi surse. Presedintele de sedinta, consilierul PD Sorin Robu, a asteptat circa o jumatate de ora pentru ca macar cei noua consilieri care au semnat pentru convocarea sedintei sa apara. Cum acest lucru nu s-a intimplat, sedinta nu s-a mai tinut din lipsa de cvorum. La tentativa de sedinta care a avut loc ieri a participat si secretarul Prefecturii Vrancea, Constantin Mindrila, cu totul surprinzator. Control cu 10 minute inainte de sedinta "A fost cea mai scurta sedinta", a afirmat presedintele Sorin Robu. Convocarea de ieri a avut loc intr-un moment favorabil opozitiei, care, pe hirtie, are in acest moment noua voturi in Consiliul Local, cu unul mai mult decit PSD. Zvonurile care au circulat in cursul saptaminii trecute, ca se fac presiuni pentru ca sedinta sa nu se mai tina, au fost confirmate ieri. Pentru ca legislativul local sa se poata intruni era suficienta participarea celor noua consilieri din PD si PNL. Ieri, au lipsit trei consilieri ai democratilor, dintre care unul voteaza de mai mult timp ca i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum o ora
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 43 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 31 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 53 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°