Stéphane COURTOIS:
Multumesc lui Vasile Paraschiv pentru aceasta marturie care demonstreaza ca, in final, un om singur poate rezista in fata unui regim totalitar. El insusi a spus ca a avut norocul sa supravietuiasca si sa ne poata vorbi azi. Trebuie sa ne gindim la toti cei care au fost asasinati si nu mai pot fi aici sa ne vorbeasca. Ii dau acum cuvintul domnului Ion Drimus.
Ion DRIMUS:
Ma simt onorat sa ma aflu in fata dvs. Am sa evoc aici citeva episoade din viata mea – de prin ’52, cind Securitatea lui Gheorghiu-Dej a declansat o operatiune impotriva mea. Atunci, pentru merite deosebite in activitatea mea ca meserias in constructii, am fost chemat de presedintele sindicatului, pe nume Vesa, care m-a intrebat ce pregatire am. I-am spus ca incepusem seralul. (Inca eram tinar, plin de speranta, faceam liceul – la seral – la Petrosani, Valea Jiului.) Zice: „Pentru meritele tale, ti-as propune, daca vrei, sa mergi la facultatea muncitoreasca de constructii“ serau atunci facultati de 3 sau 4 ani, nu mai tin minte precist. Dar pentru asta sa-ti intocmesti un dosar, autobiografia sa o scrii perfect, despre unchi, matusi, care e situatia lor“. Eram nascut in Sighet, in Petrosani nu ma cunostea nimeni, dar mi-a spus ca, daca nu scriu autobiografia corect, o sa fiu urmarit si exmatriculat, chiar daca ajung sa fiu promovat la facultate. Am scris acolo ca am 5 unchi. Unul era in America, a avut o fabrica acolo, iar ceilalti patru aveau mori, gatere, pive. Am intocmit dosarul, l-am predat la Trustul 7 Constructii, cu toate actele mele, si in continuare m-am pregatit foarte intens, cu un profesor, acasa, pentru facultate. Vine toamna... In ’52, locuiam intr-o singura camera, aveam difuzor si auzeam ca au inceput facultatile, dar eu nu fusesem inca invitat. Impreuna cu Pomana Ilie, un mecanic foarte bun, propus si el pentru facultate tot din cadrul Tr