Cu o medie de trei cărţi publicate pe an (din anul 2000 încoace), Stelian Ţurlea este unul dintre cei mai prolifici scriitori români ai începutului de mileniu. Departe de luminile rampei, total indiferent la scandalurile care animă periodic viaţa literară autohtonă, chiar dacă este editor senior al unei prestigioase publicaţii culturale, suplimentul literar al „Ziarului financiar” („Ziarul de duminică”), scriitorul şi-a văzut de cărţile sale cu seriozitatea şi temeinicia adevăratului meseriaş.
Romanul Orbi în tranziţie este o carte tipică pentru proza lui Stelian Ţurlea. Un soi de naraţiune-confesiune, făcută cu mijloace literare economicoase (se poate vorbi de un grad zero al scriiturii, foarte aproape de stilul jurnalistic), plină de consideraţii istorice, sociale şi morale. În pofida unei coperte foarte apetisante, încărcată de (un anumit fel de) promisiuni, Orbi în tranziţie este mai degrabă un roman al tranziţiei decît un love story. Confesiunile întretăiate ale celor două personaje (Ligia şi Popeye) sînt un excelent aide-mémoire al istoriei noastre recente. Amintirile celor doi îndrăgostiţi înregistrează cu luciditate aspecte ale revoluţiei trecute neobservate sau uitate în frenezia zilelor care au urmat după istorica zi de 22 decembrie 1989. Îşi aminteşte Ligia: „Într-o zi l-am văzut la o adunare pe Arpad cel tînăr, cel care mă violase. Vorbea foarte frumos, spunea exact ce gîndeau oamenii sau, în orice caz, ce gîndeam eu, reuşea să-i facă atenţi, îi atrăgea ca un magnet, îl aplaudau şi-l ovaţionau. Eram uluită. Arpad cel tînăr şi de-o vîrstă cu mine striga, bătîndu-se cu pumnii în piept că fără ei regimul comunist ar fi rezistat o mie de ani, ca al führerului. Şi mulţimea îl ovaţiona. Nu ştia că lucrase ca şi taică-su în Securitate, sau nu mai conta. Ei, cei de acolo, cu el în frunte, făcuseră revoluţia!” (pp. 28-29) Starea de confuzie din zilele