- Social - nr. 162 / 20 August, 2003 Anul 2001 s-a aflat sub semnul recunoasterii pe plan national si european a contributiei esentiale in domeniul artelor plastice a lui Constantin Brancusi; anul trecut s-a afisat in atentia unei intregi tari creatia literara si cea teatrala a lui I.L. Caragiale: doi poli ai culturii noastre care ne-au si impus incontestabil lumii in ultimul secol si jumatate. Poate ca ar fi necesar acum sa ne intoarcem si spre izvoarele manifestarii spiritului romanesc, iar in acest caz nu trebuie sa ignoram contributia de exceptie in varii domenii (istorie, filosofie, literatura, geografie, etnografie etc.) a principelui (cu atat in intelesul de om politic, cat _ mai cu seama _ in cel de model, de inainte mergator spiritual), care a fost Dimitrie Cantemir. Trebuie sa facem aceasta ca un memento si ca un prinos de recunostinta la implinirea a 330 de ani de la nasterea si a 280 de ani de la moartea marelui carturar. Randurile de fata nu au un caracter festivist si nu reprezinta o suma de elogii de circumstanta. Locul lui Cantemir in Panteonul civilizatiei europene este prea bine stabilit inca din timpul vietii sale. Cu indreptatire scriitorul a fost considerat cea mai complexa personalitate din istoria literaturii romane vechi (Sanda Radian), iar pentru spiritul sau enciclopedic a fost apreciat drept un summum al Renasterii in rasaritul Europei. Constituit din lumini si umbre, din inaltari sublime si din neimpliniri inerente fiintei omenesti, autorul Istoriei ieroglifice a fost cu siguranta un om al timpului sau (pe care l-a devansat uneori, ceea ce explica _ poate _ unele dintre esecurile sale, mai cu seama in plan politic); comparatia sa cu Lorenzo il Magnifico, pe care o face G. Calinescu in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, este plina de indreptatire: Voievod luminat, ambitios si blazat, om de lume si ascet de bibl