- Social - nr. 163 / 21 August, 2003 La varsta de 41 de ani, in iulie 1914, Dimitrie Cantemir devine cel dintai invatat roman ale carui merite sunt recunoscute prin alegerea ca membru al unei Academii straine. Intr-adevar, intre academicienii berlinezi se va gasi de acum incolo si "domnul ereditar al Moldovei (care) printr-o pilda pe cat de vrednica de lauda, pe atat de rara si-a inchinat numele ilustru cercetarii stiintifice". Am citat cateva dintre randurile din diploma conferita voievodului moldav cu ocazia acceptarii sale ca membru al acestei prestigioase Academii, moment care a insemnat implicit si o recunoastere, dar si o innobilare a natiunii din care facea el parte. Trebuie apoi sa mentionam faptul ca numele sau figureaza, alaturi de marii invatati ai lumii, pe frontispiciul Bibliotecii Sainte Genevieve din Paris. Nu putem, de asemenea, sa omitem nici spusele atat de severului si prea cumpanitului intru elogii Voltaire, care afirma ca scriitorul roman "unea talentele vechilor greci cu stiinta literelor si aceea a armelor." Opera lui Dimitrie Cantemir a avut, in epoca, un impact deosebit, demonstrat de traducerile in principalele limbi de circulatie europeana; este cazul, mai cu seama, a scrierilor privitoare la sud-estul continentului, la relatiile tensionale manifeste atunci (si, din pacate, si astazi!) intre civilizatia orientala si cea occidentala. Astfel, Incrementa atque decrementa aulae athomanicae. (Cresterea si descresterea curtii otomane), redactata in Rusia, in exil, intre 1714 si 1716, si care este o istorie, dar si o filosofie pe marginea evolutiei istorice a Imperiului Otoman, a fost editata in versiune engleza, la Londra, in 1734-1735; traducerea franceza apare la Paris, in 1743, iar doi ani mai tarziu, la Hamburg, este imprimata varianta sa germana. Alte doua traduceri, tot din acea vreme, in italiana si in limba rusa, nu au vazut lumina tip