Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Portul Constanta se vor simplifica procedurile vamale

Publicat in Adevarul, vineri 22 august 2003 ·

Incepand de luni, 25 august, in Portul Constanta vor fi aplicate noi masuri care vor facilita exploatarea acestui port. Masurile se vor viza in special simplificarea formalitatilor vamale si Incepand de luni, 25 august, in Portul Constanta vor fi aplicate noi masuri care vor facilita exploatarea acestui port. Masurile se vor viza in special simplificarea formalitatilor vamale si diminuarea birocratiei, iar autoritatile romane spera ca aplicarea lor va stimula implicit si traficul de marfuri pe Dunare si Canalul Dunare-Marea Neagra. Intr-un interviu acordat ziarului Adevarul, Tudor Tanasescu, seful Directiei Generale a Vamilor (DGV), precizeaza care sunt avantajele unui astfel de sistem. - Ce va insemna pentru agentii economici, dar si pentru lucratorii vamali, "facilitarea exploatarii" Portului Constanta? - In primul rand, se reduc timpii de asteptare si birocratia din indeplinirea formalitatilor vamale, care uneori sunt destul de stufoase. Astfel, pentru marfurile straine care se introduc in Portul Constanta in vederea depozitarii temporare sau a transbordarii nu se mai intocmesc formalitati vamale si nu mai este necesara constituirea de garantii aferente datoriei vamale. In prezent, trebuie facuta o declaratie sumara pentru bunurile respective, trebuie luate in gestiunea unui operator si trebuie garantate drepturile vamale. Dupa intrarea in vigoare a acestor facilitati, acordate in baza Legii 99/2002, aceste formalitati nu mai sunt necesare. - Dar pentru marfurile romanesti, se vor acorda facilitati si in cazul acestora? - Bineinteles. Pentru marfurile romanesti care se introduc in Portul Constanta in vederea exportului, utilizarii sau consumului se vor intocmi doar formalitati de evidenta operativa. De exemplu, o firma aduce in port 40 de vagoane de cherestea, pe care le poate depozita oricat timp. In momentul in care, sa zicem, gaseste un client pentru 20 de va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 23 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 50 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

FRF a decis modificarea datei de disputare a Supercupei României

Mediafax acum 36 minute
„În urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României şi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă, aferente sezonului 2025-2026. Pentru a asigura o perioadă optimă de p

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum o ora
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 21 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°