"Era vara lui '40. Eram bucuroasa ca eu si Puiu, fratele meu, terminasem patru clase primare. Bucurie de copii, pentru ca intr-o zi i-am auzit pe parinti: «Vin rusii». Si au venit. Am ramas citeva zile, crezind ca se vor retrage. Insa acestia ziua sapau santuri antitanc, iar noaptea se retrageau. A doua zi, la fel. Atunci parintii si-au dat seama ca trupele sovietice nu se vor mai retrage. Si asa a si fost. Au fixat granita prin gradina noastra din satul Probotesti, Herta. Casa noastra de pe deal si jumatate de pamint a ramas la sovietici, iar cealalta jumatate in Romania. Noi am plecat. In primul refugiu". Aflata in curtea casei din Moara de Vint, sub o bolta de vie, Viorica Rusu, acum inconjurata de copii si nepoti, retraieste clipele dramatice ale primului refugiu din 1940. A pastrat in suflet, mai bine de o jumatate de secol, amintirile dureroase ale unui copil. Amintirile copilariei sale zbuciumate. De fapt, nu Viorica Rusu, profesoara de romana pensionara, in virsta de 73 de ani vorbeste, sub bolta de vie din Moara de Vint. Ci fetiscana Viorica Rusu, de 10 ani, care a terminat clasa IV, cu coronita. Si care, doua saptamini mai tirziu, fugea prin codrii Hertei, traind pe viu cumplita drama a refugiului. Frazele curg cu repeziciune, alambicate si un pic naive. E naivitatea fetiscanei, iar Viorica Rusu povesteste la fel cum ar fi facut-o acum 60 de ani. Pentru ea, ocupatia sovietica din Herta ar putea fi subiectul unei carti in care sa-si spuna istoria familiei. I-a gasit si titlu. De fapt, chiar doua. "Copilarie distrusa" sau "Pe bunica au sfisiat-o lupii". Povesti ca ale sale mai au sute, daca nu chiar mii de ieseni, alungati de rusi in anii '40 din Herta, Basarabia si Bucovina de Nord. Sau sint povestile unor urmasi ai iesenilor deportati in Siberia la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Acum, statul roman a decis, de curind, sa acorde despagubiri ceta