Fugă într-un ev minor (Bucureşti: Paideia, 2002), volumul de debut al Corinei Anghel, conturează o voce lirică originală şi sofisticată, punând în pagină o poezie densă de simboluri mitologice şi obsesii cărturăreşti, izvorâte dintr-o sensibilitate debordantă, confruntată cu mari frământări lăuntrice. Amplitudinea trăirilor lirice, rafinamentul stilului, neastâmpărul formal şi dialogul cultural îndrăzneţ cu autorii de predilecţie, anunţă, toate, un glas distinct în poezia românească a începutului de mileniu trei. Dăscăliţa de la Filologie Corina Anghel, care scrie, de altfel, şi versuri în limba engleză, nu reuşeşte s-o bruieze câtuşi de puţin pe poetă, ce nu lasă să se întrevadă în textele sale nici o urmă de sobrietate academică.
Volumul este organizat în mai multe cicluri distincte, fiecare cu o identitate muzicală şi imagistică proprie, semn al căutării neliniştite a mereu altor forme de expresie. Primul grupaj de versuri, intitulat Preludiu pentru mâna stearpă, publicat de revista România literară încă din 1998, debutează sub semnul misteriosului ochi al vrăjitoarei Circe, hieroglifă a unei priviri magic-poetice înnoitoare: „Abia ţesut păienjeniş de gene, bătăi de aripi/ Aducând miresme, zgomote blânde ca-n auz de prunc,/ Cer nămolit sau limpede – cusut,/ Ochiul lui Circe cumpăneşte lumea” (Ochiul lui Circe). Meditaţiile lirice grupate aici sunt stimulate fie de pretexte plastice (prilejuite de Francesco Primaticcio, Matisse, Breugel sau George Dima), fie de arhicunoscute efigii mitologice sau poetice, ca în Tăinuind-o pe Dafne, Ganimede, Raiul minotaurului sau Pânza lui Ulise. Este prilejul unui înfiorat dialog între ere: „Timpul nou/ de cel vechi/ pentru tine îl dezleg,/ încercând/ să acopăr sfâşierea/ cu plinul/ unui ochi/ ce se-ntoarce/ contemplându-te-ntreg” (Pânza lui Ulise).
Fugă într-un ev minor, ciclul ce dă şi titlul volumului,