Mai au loc cărţile în viaţa noastră, se mai strecoară ele în puţinul nostru timp liber, mai precis în vacanţă, ţinând cont că vacanţa e întotdeauna prea scurtă? Mă gândesc la plăcerea pe care ţi-o oferă în vacanţă lectura cărţii tale preferate – în cazul în care se mai poate vorbi despre o carte preferată – sau a romanului pe care doreai de mult să-l savurezi.

Fiind sezon estival, am ajuns pe litoralul românesc, însă nu am reuşit complet să mă delectez cu „schimbările în bine” pentru că un sentiment echivalabil cu nemulţumirea, m-a îndemnat să încerc să găsesc un răspuns la „actualitatea lecturii”. În consecinţă, împinsă de curiozitate, pe lîngă o baie în mare şi o gură de soare, am tras cu ochiul nu numai la cărţile aruncate pe prosopul de plajă, de altfel foarte puţine la număr, ci şi la cele care erau vândute alături de reviste şi ziare pe câteva tarabe prăfuite răsfirate prin staţiuni.

Nu ştiu cum se face, dar, cu ceva ani sau generaţii în urmă, oamenii se delectau mai des cu lectura unei cărţi desemnate de critici sau de un prieten cunoscător ca fiind „bună”. Din păcate, acum aud tot mai des spunându-se, nu oricum, ci cu mândrie: „A... dar eu n-am mai citit o carte de ani buni...” Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu stau şi mă întreb – fără a avea niscaiva intenţii moralizatoare – care este cauza? Tot cei care sunt reticenţi în faţa unei cărţi, cu alte cuvinte cei care se feresc de hârtia tipărită şi legată care aparţine unei edituri, mi-au oferit o posibilă explicaţie... „Dar... sunt ziarele, este televizorul, Internetul...” (oricât ai fi de futurist şi de înţelegător nu cred că se poate înlocui sau explica plăcerea de a atinge o carte cu aceea de a sta cu ochii fixaţi asupra monitorului).

Dar să mă întorc la „cartea din vacanţă” şi la plimbările de pe litoral. Plecând de acasă cu ideea fixă de a vedea dacă şi ce anume se mai cite