Te-nfurii şi pleci. Pe cine? Încotro? Te-nfurii pe toţi şi pe toate şi pleci unde vezi cu ochii. Nici chiar aşa... Se poartă sastiseala înverşunată, neducînd de fapt la nimic. Toţi împotriva tuturor şi cu asta...
Nu.
Pur şi simplu, mă urc la volan (e ora 7 dimineaţa) şi-o iau, premeditat, spre geana de zare muntoasă, cea pe care Conu’ Mihai pretindea că o şi străvede din campanila sa de la Copou, desluşindu-i chiar, printre irizări, Ceahlăul.
Ce lume, boieri dumneavoastră! Cum venea vara, cum frigea vipia, pleca toată lumea (bună) într-acolo. Promenada de la Agapia sau de la Văratic, dar şi cea de la Bălţăteştii Adelei lui Ibrăileanu refăceau Lăpuşneanu şi Carol.
Unde-i lumea aceea îmbătată de propria ei frumuseţe! Dar şi lumea mai de dincoace! Rămînînd un împătimit al trotuarelor, îmi doresc, la părăsirea muţeniei atelierului, să-ntîlnesc pe cineva, să schimb o vorbă cu cineva. Da’ de unde! Mă strecor – ogar tomnatic – printre exemplarele coborîte parcă atunci din aeronavele ce bîntuie schizofrenic, televizoarele, şi muţenia atelierului rămîne intactă şi pe trotuar. Băieţi şi fete, e adevărat, de-o eclatantă performanţă biologică, vorbesc o limbă stranie, gesticulează straniu, mă strecor în muţenie şi mă-nfior.
Ei, nici chiar aşa...
Contact motor şi, în cîteva minute, oraşul rămîne departe, în pîclele lui voievodale, şoseaua începe să ia calea soarelui-apune, plasîndu-mă într-o altă ordine mentală. Trec prin încă adormitul Podul Iloaiei, evitînd, într-o ultimă secundă, coliziunea cu peticitul coviltir al unei căruţe parcate chiar pe dunga albă continuă, se-arată Tîrgu Frumos, aici forfota din pestriţa piaţă e de-acum la parametri maximi, urmează Tîrgu Neamţ şi deja aerul miroase a brad. În dreapta, sus, bătrîna cetate, apoi şarpele şoselei urmînd Ozana „cea repede curgătoare”. Cobor, mă descalţ, îmi s
