"Cobra" spune ca a intrat in intersectie pe galben, dar martorii oculari sustin altceva Joi seara, fotbalistul Adrian Ilie a fost protagonistul unui accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. In jurul orei 21,45, la intersectia strazii Poienelor cu Calea Bucuresti, de la intrarea in Brasov, el a lovit in plina viteza cu jeep-ul sau BMW x 5 - inmatriculat BV-74-MDI - o Dacie (BV-43-FAX), apartinand firmei de taximetrie TOD, la volanul careia se afla brasoveanul Ovidiu Nicolae. In urma coliziunii cu jeep-ul pilotat de Adrian Ilie - in care se aflau si doi prieteni de-ai fotbalistului - taxiul a fost aruncat pe o trecere de pietoni, unde a "sters" un batran, Prundel Nicolae, 67 ani, pensionar care traversa regulamentar. Din fericire, acesta s-a ales doar cu muraturile din plasa imprastiate pe caldaram si cu o spaima zdravana. Imediat dupa accident, "Cobra" a coborat de la volan ca sa vada daca taximetristul - aflat in stare de soc - si pasagera sa fusesera raniti. Fotbalistul a rasuflat usurat cand a constatat ca taximetristul scapase, ca prin minune, doar cu o contuzie dupa ce se lovise cu capul de parbriz, iar clienta lui nu patise nici ea nimic. La scurta vreme, la locul accidentului a sosit socrul fotbalistului, Ioan Matei, la volanul unui jeep Chevrolet (BV-11-ADI), in care Adrian Ilie s-a refugiat imediat, de teama ziaristilor, pana la sosirea politiei. Intre timp, la fata locului si-au facut aparitia si cativa amici de-ai "Cobrei", care s-au napustit injurand asupra jurnalistilor, incercand sa-i ia la goana. Cel mai violent s-a dovedit - fara ca politistii sa schiteze vreun gest pentru a-l potoli - un anume Alin, care a amenintat in gura mare o ziarista cu violul si mutilarea fizica! Atat taximetristul, cat si martorii oculari si batranul surprins pe trecerea de pietoni au declarat ca taxiul a intrat in intersectie pe culoarea verde a semafor