Este putin trecut de ora 8 dimineata. Iarba este inca uda, iar Culina simte cum raceala ii patrunde rapid in oase. Au ajuns. Picioarele i s-au infundat in pamintul proaspat scormonit. Il cauta cu o privire curioasa si parca tematoare. Este acolo. L-a gasit. Costumul cafeniu si o gramada de oase. Atit a mai ramas din Neculai al ei. Baietilor le vine a plinge, insa Culina stringe din dinti. "N-am avut viata usoara", se imbarbateaza ea. "S-apai, mortii cu mortii, si viii cu viii", completeaza in gind Culina. Preotul cinta "Vesnica lui pomenire", peste sacul cu oase se pravale pamintul aruncat cu doua lopeti, iar fata Culinei se descreteste. Se uita la baietii, nurorile si nepotii sai si, fara sa vrea, ii vine pe buze indemnul: "Sa cinte muzica!". Nu bine s-au spalat farfuriile de la praznic ca ele au fost umplute pentru petrecere. Muzica de jale s-a transformat pe nesimtite intr-o batuta, stergarele au inceput sa fluture in vint, iar carafele cu vin sa se desarte in pahare. "Dumnezeu sa-l ierte" si apoi "La multi ani" au rostit, cu totii, oamenii adunati in curtea lui Neculai Lucanu. Pina seara tirziu, in Chetris au rasunat alamurile fratilor Lucanu. Trecind prin dreptul portii lor intr-o caruta schioapa, un tigan a zimbit. In catunul dintre dealuri, moartea si-a pus in aceasta joi rochia de nunta. Mult a mai petrecut in viata lui Neculai Lucanu, si-au zis in urma cu doua zile batrinii din satul Chetris. Ca parca nu-i a buna sa-ti faca dezgropaciunea de sapte ani si sa te-ngroape inapoi in zi de joi. Zi in care in satul lor n-au rasunat niciodata alamurile a jale, ci doar a bucurie. De ce tiganii fac nuntile joia In satele de tigani, acolo unde ocupatia principala si preferata este cintatul, nuntile se fac doar joia. "Vinerea este post, iar simbata si duminica se fac nunti la romani. Noi trebuie sa cintam atunci", explica misterul "nuntilor de joi" unul dintre cei trei