Tractorul Brasov a fost cumparata de firma Landini dupa negocieri care au durat mai bine de doua luni, timp in care compania italiana a reusit sa mai scada pretul.? Daca, in iunie, ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, se lauda ca Landini, interesata de societatea brasoveana, a pus pe masa un proiect de investitii de 40 de milioane de euro, la ora semnarii contractului, investitiile promise au scazut la 28 de milioane de euro. Infiintata in 1884, compania italiana Landini este al patrulea producator mondial de tractoare. Potrivit informatiilor publicate pe site-ul oficial, intre 1980 si 2000, cele trei fabrici Landini au produs 256.000 de tractoare, adica 35? pe zi. In 2000, compania avea 1.258 de salariati, adica fiecare angajat Landini produceea pe an mai mult de zece tractoare. In 1999, firma italiana a vindut de peste 619 miliarde lire italiene.
Ce a cumparat Landini
O societate cu peste 3.000 de angajati, a carei productie anuala? de tractoare nu depaseste productia dintr-o luna a companiei Landini.
Datorii comerciale de peste 17 milioane euro, pe care le va suporta;
O piata externa din ce in ce mai restrinsa si o piata interna care are nevoie de tractoare, dar nu le poate plati.
Roman Brasov a constituit surpriza acestei privatizari. Producatorul de autocamioane a fost vindut pe simbolica suma de 1 euro companiei Pesaka Astana, din Malaiezia. Interesul malaiezienilor a aparut peste noapte, in urma cu citeva saptamini autoritatile anuntind ca vor fi nevoite sa inchida Roman, in lipsa investitorilor. Pesaka Astana este unul dintre partenerii comerciali traditionali ai uzinei de autocamioane.
Pesaka Astana este un concern malaiezian infiintat, in 1990, de un grup de oameni de afaceri locali. Grupul se axeaza pe asamblarea si designul de masini grele si utilaje. Clientii locali ai Pesaka Astana sint Autoritatea Portua