Istoricul miscarii de avangarda din Romania a fost sistematic ocultat de istoriografia de arta inainte de 1989, din motive de ordin politic si estetic. Din punct de vedere politic, intrucit corifeii acestei miscari (foarte multi de origine evreiasca), in majoritate oameni cu vederi de stinga, unii – membri ai Partidului Comunist din ilegalitate –, nu corespundeau ideologic, fiind marginalizati atit in timpul epurarilor staliniste, cit si mai tirziu, in epoca dictaturii ceausiste.
Din punct de vedere estetic, deoarece revolutia operata de avangarda, in sensul eliberarii de clisee, nu raspundea dezideratelor politicii culturale de partid; axata pe iconografia omului „de tip nou“, aceasta a impus, stilistic, un figurativ exacerbat, al carui punct culminant l-a constituit realismul socialist. Opera artistilor de avangarda a fost receptata cu suspiciune de oficialitatile comuniste. Sub presiunea reevaluarii externe a unor artisti precum Victor Brauner, Marcel Iancu, Mattis-Teutsch, acestora li s-au dedicat, sporadic, studii monografice, ei fiind de asemenea integrati in citeva lucrari de sinteza. Dupa 1989, avangarda istorica romaneasca a fost sensibil reconsiderata prin expozitii si prin cataloage care au acoperit, partial, petele albe. Interesul cercetatorilor s-a focalizat in ultimii ani, cu precadere, asupra evenimentelor artistice ale deceniului trei, marcat de marea expozitie internationala a Contimporanului din 1924.
Scopul prezentei expozitii este acela de a urmari evolutia artistilor de avangarda in cursul anilor ’30, prin prisma manifestarilor organizate intre 1929-1936, cu aceeasi consecventa teoretica, dar fara vehementa de odinioara.
Termenul de „avangarda“ nu mai are acum o conotatie contestatara, putind fi lesne inlocuit cu cel oarecum mai erodat, dar mai adecvat, de „modernism“. „Arta noua“ intereseaza cercuri tot mai ampl
