De curind am revenit din Balcani la Viena... Inceputul e in sine problematic. Nu incep oare Balcanii deja de la Viena? Si nu se intorc astazi oricum Balcanii la Viena? Si, in general, unde sint Balcanii?
N-am plecat cu entuziasm la expozitie. Dupa treizeci de ani de Balcani, ce-mi poate spune nou o expozitie despre arta contemporana de aici? Si nu pentru ca nu privesc cu placere inapoi. Balcanii nu ma intereseaza tocmai pentru ca sint prea aproape. Pentru cei de aici insa, Balcanii sint mai departe decit Parisul, Londra ori New York-ul, baricadati in spatele unor clisee persistente, impotriva carora nu poti lupta, atita timp cit oamenii nici nu asteapta altceva decit confirmari ale propriilor lor clisee si prejudecati. Comoditatea lor, comoditatea mea. Nu poti intelege Balcanii daca n-ai locuit acolo o vreme. Pe drum spre Klosterneuburg, ma simt ca inaintea unui examen. Si incerc sa amin cit mai mult intrarea in muzeu.
Catalogul de expozitie reproduce o harta a Balcanilor. Fireste ca apare si Romania aici. Daca nu stim altfel in ce categorie s-o integram, un lucru macar e cert: Romania e balcanica. La fel si Moldova, unde se vorbeste limba „moldoveneasca“, din familia limbilor romanice, asa cum citim in introducerea informativa de la intrarea in expozitie. Ba chiar Republica Moldova este cu mult mai bine reprezentata in expozitie decit Romania, datorita nenumaratelor lucrari ale lui Mark Verlan. Bulgaria si statele aparute pe teritoriul fostei Iugoslavii sint oricum miezul Balcanilor. Kosovo apare separat. Albania, desigur. Pina si Grecia, chiar daca face parte din Uniunea Europeana, este prezenta printr-o instalatie video despre miros; Madalina ia notite. Renumitul curator elvetian Harald Szeemann include chiar si Turcia in Balcani; argumentul decisiv trebuie sa-l fi constituit mai putin ideea lui Naumann despre Europa Centrala, cit procent