1. Raspunsul la aceasta intrebare vizeaza, am impresia, cel putin doua niveluri. In primul rind este chestionata starea filozofiei din Romania din ultimii 10-20 de ani in componenta sa sociala. Cu alte cuvinte, care este locul filozofiei in societatea romaneasca, care este locul ideilor filozofice in mentalul nostru colectiv? Trebuie spus, cu destula tristete, ca lucrurile stau destul de rau. La aproape 14 ani dupa schimbarea de paradigma ideologica, mentalul nostru este inca bintuit de fantomele trecutului. Majoritatea romanilor vor un stat puternic care sa le asigure linistea si ordinea, care sa le asigure locuri de munca si (mai ales) salarii mari (fara munca, daca se poate). Majoritatea concetatenilor nostri se pling ca acum este mai rau ca inainte, fara sa defineasca ce inseamna „rau“ si lasind astfel impresia ca totul este mai rau. O mare parte din cei chestionati in sondaje afirma ca tara noastra merge intr-o directie gresita, dar fara sa stie care este directia cea buna.
Supravietuirea unor concepte filozofice socialiste si comuniste, ba chiar si a unor teorii marxiste, trebuie explicata in primul rind printr-o carenta filozofica. Societatea romaneasca a inceputului de mileniu este bolnava tocmai pentru ca filozofia este bolnava. Departe de a fi elitista, de a se adresa elitelor si a fi scrisa sau practicata de elite, filozofia are o profunda componenta democratica (daca imi este permisa aceasta opozitie). Nu cred in filozoful izolat in turnul sau de fildes, care scrie, citeste si mediteaza fara sa priveasca in jurul sau. Filozoful ar trebui sa fie prezent in agora, discutind nu doar despre fericire, adevar, bine, frumos etc., dar si despre legalizarea prostitutiei, inchiderea intreprinderilor nerentabile, homosexuali, modificarea Constitutiei sau instaurarea monarhiei.
Un al doilea nivel al problemei mi se pare a fi cel al filozofie
