Frica de absenteism ii determina pe organizatorii referendumului sa adopte doua tipuri de discursuri mobilizatoare. In primul rind, directia civica, pur cetateneasca. Perspectiva – se pare destul de palpabila – a anularii referendumului din pricina neparticiparii determina partidul de guvernamint sa joace, mai mult ca niciodata, pe coarda misiunii democratice, comun impartasita de toti locuitorii cu drept de vot ai Romaniei. In astfel de momente se redescopera, la nivel institutional, organizat – desi numai temporar programatic – virtutile practicilor democratice altminteri ignorate cu incapatinare. Mobilizarea la vot devine mai degraba o propaganda decit o chestiune indisolubil legata de soarta politica a unui text constitutional care, in fond, nu modifica substantial – ca sa nu spunem deloc – regimul politic romanesc.
Votul incepe sa capete, mai ales in perspectiva oferita pe toate canalele media si pe celelalte „canale“ – unele mai nedemocratice, de altfel, decit altele – amploarea unei etape in destinul politic al Romaniei. Antrenarea furibunda a tuturor filierelor de popularizare de care dispune PSD-ul, in campania de chemare la vot, e cu totul sugestiva in acest sens. Copiii de scoala, biologic prea tineri ca sa fi fost vreodata cooptati in organizatiile de pionieri, experimenteaza, fara sa o stie, impreuna cu profesorii lor, acelasi tip de mobilizare fals entuziasta pe care au trait-o generatii intregi de mici fiinte timorate si inregimentate fara sa li se ceara parerea. Cit despre servilismul structurilor locale de putere, la toate nivelurile, el nici nu mai constituie un subiect in sine, ci incepe sa faca parte, treptat, din moravurile politice comune.
Din pacate, din aceste momente, adu-nate si topite intr-un continuum incarcat de semnificatii grele, se constituie, sigur si amenintator, fundalul moravurilor – nu numai politice – ro