Am vizionat meciul de tenis Ecuador-România, m-am bucurat pentru fiecare din ghemele (las’că ştiu eu ce zic*) câştigate de-ai noştri, l-am urât cu patimă ardelenească şi cu drăcuieli regăţeneşti pe Nicolas Lapenti în timp ce bătea exasperant mingiuca de pământ, pentru a-l enerva pe Victor Hănescu; cred că am lăcrimat admirativ în câteva rânduri privind cuplul de juniori Horia Tecău-Florin Mergea – Doamne, ce copii minunaţi! – care, într-o hărmălaie bulversantă, au câştigat superb şi epuizant partea lor din meci: dublul. Am suferit alături de Răzvan Sabău în întâlnirea care să hotărască rămânerea tenisului românesc între primele 16 echipe ale lumii. Ş. a. m. d. Poate că încă nu, dar – înspăimânteze-se unii – ce echipă românească de „Cupa Davis” punem noi la cale...
Trimisul TVR în calitate de comentator al meciului de tenis Ecuador – România, care, nu ştiu de ce, îmi aminteşte de versul eminescian „Daniel cel trist şi mic”, m-a făcut să-mi fie dor de Cristian Ţopescu. Pe nedrept, fiindcă: dacă de la celebrul comentator de odinioară nu ştiu noutăţi/ inovaţii lingvistice, cu ocazia meciului în cauză, am aflat câteva. De exemplu, se spune uzanţa jucătorilor în loc de uzura, sau suprafeţe rapizi în loc de rapide. E adevărat că, faţă de năstruşniciile lingvistico-gramaticale ale unor comentatori de fotbal, gafele celui în cauză sunt insignifiante, dar...
Mă relaxez excelent urmărind „Procesul etapei”, preluat cu „Mult zgomot” (shakespearian vorbind) de la Pro Tv, unde se întâmplă conversaţii în cavalcade în timpul cărora Ovidiu Ioaniţoaia pare un biet şi nefericit jucător de rezervă sau, cel mult, unul fluierat în ofsaid de Ion Crăciunescu; aceasta în vreme ce invitaţii discută eliberaţi de complexele şi poverile limbii române şi de enervantele rigori ale gramaticii. Apoi, brusc, moderatorul Ov. I. intră în joc, urechează pe toată lumea, p
