Mi s-a cerut să scriu despre cercetarea matematică din România în maximum şase mii de caractere (inclusiv spaţiile). Pot fi şi mai concis: Stăm rău, monşer! Am mai scris despre subiectul acesta în ultimii ani*. Din păcate, nu pot decît să mă repet. Cercetarea matematică (fie ea pură sau aplicată) se face, la noi, în două locuri predilecte: în institutele academiei şi în universităţi. Rezultatele obţinute se concretizează în articole publicate în reviste de specialitate sau/şi în aplicaţii directe în alte discipline, mai ales în cazul matematicii aplicate. Există mai multe criterii, toate discutabile, după care se poate aprecia calitatea unui cercetător: calitatea revistelor în care a publicat (există o ierarhizare a revistelor de specialitate), numărul de articole publicate, numărul cercetătorilor şi al articolelor care citează rezultatele lui, numărul invitaţiilor la conferinţe internaţionale (şi calitatea acestor conferinţe), numărul şi calitatea doctoratelor finalizate sub îndrumarea lui etc. La fel ca şi în alte părţi, există şi la noi doar o minoritate (raportat la numărul total de cadre didactice şi cercetători din ţară) care publică regulat în reviste bine cotate. Rezultatele acestea contează, sînt folosite şi continuate de colegii străini sau români, şi ele sînt cele luate în calcul cînd cineva se referă la matematica românească (produsă, adică, în România: în general, nu cred că matematica are culoare naţională). Din păcate, majoritatea celor care fac (şi) cercetare în matematică, rămîn izolaţi, lucrează la teme care-i interesează doar pe ei, fabrică doctoranzi după chipul şi asemănarea lor, publică în reviste (naţionale şi nu numai) obscure, se citează şi adulează între ei, îşi dau premii. Dar cineva, trebuie, nu-i aşa, să predea şi la proaspăt apărutele universităţi, de stat sau private, şi ca să predea trebuie să aibă doctorat, titluri, iar pentr