Cînd spun "laşitate", mă gîndesc automat la antonimul său "vitejie"... apoi cuvintele îmi par atît de hilare şi desuete încît mă pufneşte rîsul. Văd cavaleri în armuri lucitoare, călare pe cai înaripaţi, salvînd prinţese păzite de balauri, văd bătălii încrîncenate, văd figuri stilizate de domnitori în manuale de istorie, îl văd pe Mel Gibson în Braveheart şi pletele-i încîlcite... asta în ceea ce priveşte vitejia, desigur. Pe sărmanul laş, în schimb, îl văd tras în ţeapă, decapitat, prigonit şi alungat din regat sau în cel mai bun caz, făcut zdravăn de rîs în faţa mulţimii şi legat fedeleş la stîlpul infamiei. Alteori, simplu termen de comparaţie pentru personajul pozitiv, laşul apare drept un fraier care abia de ţine sabia-n mînă, un papă-lapte notoriu care nici să stea ca lumea pe cal nu reuşeşte şi dă bir cu fugiţii de pe cîmpul de luptă la prima picătură de sînge, devenind astfel ţinta miştourilor lui Făt Frumos şi a găştii sale de viteji. Bietul de el, slab, oportunist, cu diverse complexe şi invidii pare a fi mai demn de dispreţ decît însuşi personajul negativ. Măcar el, "răul", are demnitate şi un crez, chiar dacă nu tocmai nobil, e perseverent în nemernicia lui şi luptă pînă la moarte pentru a-şi duce la bun sfîrşit scopurile mîrşave. Să lăsăm însă basmele şi să aruncam o privire în zilele noastre... Să luăm un "tînăr", proaspăt absolvent de şcoală generală, numai bun de aruncat în tumultuoasa viaţă de liceu şi aflat aşadar în faţa primei decizii şi alegeri importante a vieţii sale. Universul său se compune dintr-o cantitate impresionantă de jocuri video, combinate cu un strop de Eminem, site-uri sexy cu Britney Spears, o idilă timidă şi unilaterală cu blonda din banca a treia, o doză de gangsta rap , multă frondă şi un sictir imens faţă de învăţămînt şi nesfîrşitele comentarii dictate de profa de română. Vom fi cu toţii de acord că nu este suficient