Era foartre greu să-ţi închipui, dacă nu de-a dreptul imposibil, o compilaţie de rap, hardcore, drum'n'bass pe la începutul anilor '90. Ce i-ar fi mînat pe ei în luptă şi de ce-ar fi voit toţi aceştia să-şi cate un drum împreună, hm? Fiecare în parte - rock-ul, rap-ul şi cu house-ul - trebuia să-şi apere felia şi nevoile şi neamul şi de-aceea orice chestie care mişca aiurea în front - rîul, ramul - era duşmănită (făr-a prinde chiar de veste) de mulţimile de fani care îşi promiteau, evident cu o ură neîmpăcată, milioane de pumni în barbă de cum s-ar fi descoperit în sala unui aceluiaşi, nefericit, concert. Vremurile acelea erau caraghioase şi înfricoşătoare pentru cei slabi de înger, erau varianta românească a unor cruciade cu rockeri pletoşi, în haine de piele cu ţinte, pe de-o parte, şi raperi tunşi scurt şi în haine şui, pe de alta. Dacă îi mai punem la socoteală şi pe depechiştii vopsiţi şi cu pantofi cu tocuri avem imaginea clară a unui ev mediu muzical cît se poate de întunecat. Spre uşurarea copiilor cuminţi şi devreme acasă, după cîteva războaie sîngeroase, cu bîte şi tot dichisul, vaietele răniţilor s-au stins şi s-a făcut pace. Urmaşii războinicilor de-altădată au ajuns să privească, cum altfel?, plini de compătimire la părinţii (în cazul acesta frăţiorii) lor din altă generaţie şi, precum dacii şi romanii, s-au luat de mînuţă (rock-ul şi rap-ul bunăoară) ca să formeze popoare faine, harnice şi cosmopolite în care orice act de trădare era binevenit şi ridicat la rangul de inovaţie. Pe de altă parte, timpurile de pace şi înţelegere pot avea şi ele neajunsurile lor. Fără alarme şi stări de alertă, e lucru dovedit, apare plictisul, iar din plictis (în cazul acesta plictisul este ploaia, iar muzica sînt ciupercile) răsar tot felul de feţe simpatice care prind să-ţi dănţuiască prin faţa ta în număr din ce în ce mai mare cu textele şi muzica lor. Din atîta