Adrian LACATUS

Urmuz. Monografie, antologie comentata, receptare critica

Editura Aula, Colectia „Canon“,

Brasov, 2002, 80 p., f.p.

Cistigatoare a unui premiu de debut al Uniunii Scriitorilor, micromonografia brasoveanului Adrian Lacatus despre Urmuz pare sa se situeze in raspar cu o intreaga exegeza. Se stie ca, o data luat in serios, autorul Paginilor bizare a fost considerat un „premergator“ al „disolutiei formelor literare“, un (pre)avangardist revoltat. Adrian Lacatus combate acest „blocaj al receptarii“, vazind in Urmuz un gnostic (in sensul ereticilor cathari, obsedati de puritatea absoluta) si un conservator sceptic, adaugind ca „desi acest conservatorism al autorului a fost uneori sesizat, el a fost interpretat in mod negativ ca fiind o limita si nu o optiune, ca exprimind o gestatie estetica («pre-avangardism») ce nu ajunsese inca la obligatoriul (prin necesitate istorica) ei termen. Urmuz se bucura astfel de faima precursorului, de celebritatea derivata din prestigiul marilor autori romani consacrati de avangarda europeana, dar si de o lectura unidirectionata“ (p. 20).

Aceasta lectura reductiva este explicata prin „contextul cultural controlat, inchis prin cenzura, in care scriu exegetii, prestigiul unei definitii destul de unilaterale a modernitatii estetice si perpetuarea receptarii lui Urmuz (exclusiv) in structurile atitudinii avangardiste“ (p. 17). S-a vazut astfel in mica opera urmuziana „o fundamentala, dar si imaginativa, atitudine anti-burgheza“ (ibid.). Fara a nega de plano respectivul punct de vedere – tributar, in parte, grilei marxiste de lectura –, Adrian Lacatus aduce o completare necesara, modificind perspectiva: „la Urmuz (ca de altfel si la Flaubert, Nietzsche, Karl Kraus, Musil, Bacovia, Witkiewicz sau Gombrowicz) anti-burghezul – fie el mistic, romantic, avangardist, activist, socialist