Czeslaw Milosz

ACESTA

De-aş putea să spun o dată,

ce-i în mine.

Să urlu: oameni, v-am minţit

spunându-vă

ceea ce în mine nu era,

În timp ce ACESTA se află

acolo necontenit,

zi şi noapte.

Că numai datorită lui am putut

Descrie oraşele voastre uşor

inflamabile,

Iubirile voastre scurte

şi distracţiile în nimicuri

transformate,

în cercei, oglinzi, umeraşe

pretutindeni purtate,

găsite în scenele din

dormitoare

şi de pe câmpurile de bătaie.

Scrisul a fost pentru mine

strategia de-a mă apăra

De-a şterge urmele. Căci

oamenilor nu le plac

Lucrurile interzise.

Chem să mă ajute lucrurile în

care m-am scăldat,

Lacurile cu stăvilar în stufăriş,

valea

În care ecoul cântecului tresare

în lumina serii,

Şi recunosc că fermecătoarele

laude ale trăirilor

Au putut fi numai exerciţii mai

acătării de stil,

Iar dedesubtul lor era ACESTA, ce nu poate fi numit.

ACESTA asemănător cu

gândurile hoinarului făr de acoperiş

deasupra capului şi care străbate prin ger un oraş străin.

Cel care seamănă cu clipa aceea

în care Jidovul încercuit

vede căştile grele ale

jandarmilor nemţi.

ACESTA este precum fiul

regelui care a plecat o dată

în oraş

Unde a văzut lumea cea

adevărată: mizeria, bo