De-a lungul vremii, de cînd am pornit această rubrică, mi-a fost dat să aud tot felul de nemulţumiri formulate de cei din jur faţă de ceea ce scriu aici. Ba că rubrica se numeşte "Cultura pe sticlă" şi eu scriu prea puţin despre emisiuni declarat culturale. Ba că am ceva cu TVR Cultural (un domn producător de la Cultural m-a invitat într-o emisiune să mă întrebe chiar asta, în direct: "Ce aveţi cu noi, domnule Bădescu? TVR Cultural e un copil, are numai doi ani. De ce tăbărîţi în halul ăsta pe un copil?"). Ba că mi s-a pus pata pe PRO TV. Ba că sînt excesiv de critic, că nimic nu mă mulţumeşte, că desfiinţez tot. Că vorbesc foarte rar despre lucrurile care-mi plac etc. Despre problema "Cultura pe sticlă"/emisiuni culturale am scris în repetate rînduri. Televiziunea, în ansamblul ei, înseamnă cultură; prin urmare, se mişcă în spaţiul cultural şi produce cultură şi cînd transmite ştirile, şi cînd are o emisiune de divertisment, şi cînd dă reclame sau videoclipuri muzicale. Pe de altă parte, să mimezi actul cultural, aşa cum o fac unele emisiuni care se declară culturale, nu înseamnă deloc a face cultură. Cu PRO TV nu am nimic. Atîta doar că este postul care a adus televiziunea în România, televiziunea de tip occidental, dinamică, televiziunea televizuală. Este postul care a făcut şi a scris istoria în acest domeniu. Este unul din lucrurile bune, cu adevărat revoluţionare, care s-au întîmplat după decembrie '89 la noi. Cum să nu scriu despre el? Ar fi trebuit să scriu despre cît de prost este, de exemplu, TVRM - care, practic, nu există şi care nu înseamnă nimic? Nu, prefer să vorbesc despre lucrurile importante. Deci nu despre cît de inconsistent este TVRM (ar fi o tautologie), ci despre cît de inconsistent a ajuns să fie PRO TV. Cît despre copilul de doi ani care este TVR Cultural (dar în spatele căruia se culcuşesc nişte oameni care au depăşit de mult vîrsta c