Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarabanda magnatilor

Publicat in Timpolis, luni 17 noiembrie 2003 ·

Se zice ca in spatele fiecarei averi mari sta cel putin un cadavru. Conceptie care s-a pliat perfect pe educatia comunista a egalitatii intre oameni si a imperialistilor exploatatori cu care au fost indoctrinati romanii mai bine de 40 de ani. Si acum, dupa 12 ani de (tentativa de) economie de piata functionala, romanii traitori de pe o zi pe alta au aceeasi reactie atunci cand aud de o avere imensa : “De unde are asta bani? De unde si-a luat vila, jeep, casa de vacanta? Din salariu?” Aceste discutii au fost reanimate saptamana trecuta de publicarea unui top anual al celor mai bogati 300 de romani. Presa a “pieptanat” clasamentul respectiv si i-a luat pe rand pe cei mai celebri magnati ai Romaniei. Fratii Micula, la loc de frunte in “Top 300”, erau intr-un loc la fel de fruntas pe prima lista a celor mai mari datornici la Fisc. Datorii care sunt invocate ori de cate ori nu sunt bani pentru spitale, de reparat scoli, de platit functionari. Marea familie Paunescu, avand o avere estimata la peste 600 de milioane de dolari, este si ea asociata cu un nume care si azi da fiori romanilor : Bancorex. Sorin Ovidiu Vantu, artizanul F.N.I. aproape nu mai are nevoie de prezentare. Intre doua audieri la Parchet, Vantu isi continua viata de nabab, nepasator la ziarele care de ani de zile il gazduiesc pe prima pagina. Ioan Nicolae, pe locul sase in clasament, avea in septembrie anul acesta datorii de peste patru milioane de dolari la Fisc, potrivit mass-media. Dinel Staicu - locul 32 - cu 60 de milioane de dolari - era nominalizat de presa pe lista datornicilor la Banca Internationala a Religiilor. Si lista poate continua. Mai e un aspect care nu trebuie scapat din vedere in ceea ce priveste “topul 300”. Multi magnati si-au dezvoltat afacerile si au prosperat, in mod miraculos, in regiunile cele mai sarace ale Romaniei. Culita Tarata face legea in zona Moldovei, acoperind afacerile

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°