Nu orice intelectual se poate angaja civic si nu oricum
Spuneati într-un interviu ca intelectualul adevarat trebuie sa iasa din biblioteca, sa intre într-un partid politic sau sa se angajeze într-o initiativa civica constructiva. E aici o reactie compensatorie la "rezistenta prin tacere" de dinainte de 1989, cand deficitul etic era compensat prin surplusul estetic, cum a formulat cineva?
Este o întrebare complexa, referitoare la o parere pe care sunt nevoit sa mi-o asum, de vreme ce spuneti ca ati gasit-o într-un interviu, dar una în care nu mai cred decat partial. În primul rand, poate ca efect al recentei blazari pomenite, nu cred ca trebuie nimic. Omul poate sa traiasca asa cum crede de cuviinta, cat timp nu comite faradelegi. Ba chiar, întrucat cele mai multe legi sunt istorice, deci perisabile, omul - Nietzsche, de exemplu - poate trai/gandi la limita legalitatii, încercand sa strapunga limita sau s-o împinga mai departe. E sursa dobandirii unor drepturi care parusera inadmisibile, cand nu chiar faradelegi.
Deci, intelectualul nu trebuie neaparat sa iasa din barlogul lui, care nu e totdeauna biblioteca. Poate fi natura lui. Închipuiti-vi-l pe Bacovia înscris într-un partid. Ŕ propos de necesitatea intrarii într-un partid, eu însumi n-am intrat, cu riscul de a-mi supara un prieten, pe Nicolae Manolescu. Cum am mai marturisit, daca nici în PCR nu intrasem, n-a fost atat din spirit de fronda cat pentru ca tatal meu îmi inoculase din copilarie ideea ca orice partid e corupator.
Cat despre o initiativa civic constructiva, e bine sa te angajezi, nu zic, cu conditia sa ai spirit constructiv si energie. Ca sa te afli în treaba si sa obtii, eventual, capital mediatic, mi se pare necinstit. Pe domnul Radulescu-Zoner l-am suparat de-a binelea, ceea ce regret si îmi da un sentiment de jena, deoarece am un deosebit respect pentru domnia sa si pe
