Unul dintre punctele la îndemînă ale reformei sistemului de învăţămînt universitar ar fi acela pe care ni-l oferă medievalitatea occidentală universitară. Atunci, în illo tempore, studenţii erau cei cărora le aparţinea indiscutabil universitatea, ei negociau cu anume dascăl dacă erau interesaţi de ceea ce acela putea să-i înveţe şi de preţurile pe care le puteau acoperi pentru plata orelor. Aşadar, în medievalitate, Universitatea era a studenţilor. Nu mai putem azi susţine aşa ceva, numai că un sîmbure de realitate din vremurile vechi s-a păstrat totuşi, şi anume ceea ce autorii studiului intitulat Propuneri de reformă a sistemului de învăţămînt superior din România au denumit, succint şi cît se poate de clar, "Relaţia dintre student şi cadrul universitar". Membrii Forumului Academic Român, adică autorii studiului, aparţin, o mai spun o dată, unei grupări cu care oricine se poate întîlni pe adresa. Iniţiativa lor este curajoasă şi binevenită în perimetrul larg, şi lax ideatic, şi amorţit atitudinal al dezbaterilor despre reforma înmormîntată a educaţiei naţionale. O să preiau cîteva dintre ideile lor care răspund unor acute aşteptări ale reformei învăţămîntului academic. Prima dintre ele de la care poate demara reforma este, în viziunea mea, cea a relaţiei sus-pomenite, în condiţiile în care studenţii, ei înşişi, vor percepe că au nevoie de diplome cu greutate nu din acelea de carton, cum li se spune azi. E adevărat că mulţi dintre dascălii fără anvergură profesional-ştiinţifică obişnuiesc să cumpere bunăvoinţa studentului cu note mari sau cu notări şi examinări condiţionate de peşcheş. Mă întreb, şi cred că este vital ca autorii studiului şi toţi cei interesaţi în reformă să se întrebe, dacă studenţii, ei înşişi, sînt interesaţi în creşterea exigenţei şi a corectitudinii în notare şi implicit a diplomelor, a doctoratelor, a tuturor formelor posibile de speci