Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii claselor a opta vor fi informati despre prevenirea delincventei

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 4 decembrie 2003 ·

Asociatia Europeana a Studentilor in Drept (ELSA), in parteneriat cu Compartimentul de Integrare Europeana al Prefecturii, se va ocupa de informarea elevilor de clasa a opta cu privire la ceea ce inseamna integrare in Uniunea Europeana (UE). Acest program este sustinut financiar de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si va fi prezentat in scoli iesene care au fost alese aleatoriu. Materialele informative vor fi prezentate tinerilor de 14, 15 ani cu ajutorul unui retroproiector si vor cuprinde date cu privire la toate organismele si institutiile care functioneaza in cadrul UE. In cadrul campaniei se va desfasura si un concurs de afise cu tema Tinerii si UE, care va fi organizat in 28 de ateliere de lucru din 14 scoli iesene. ELSA si Compartimentul de Integrare Europeana al Prefecturii vor imparti tinerilor circa 300 de brosuri informative cu privire la implicatiile integrarii Romaniei in UE. In acelasi timp cu aceasta campanie de informare, in scolile iesene se va desfasura si proiectul finantat de Inspectoratul Scolar Judetean "Dreptul Tau", care are ca scop prevenirea si combaterea delincventei juvenile. Proiectul va fi organizat sub forma unor dezbateri interactive cu elevii claselor a opta.

(T.L.)

Asociatia Europeana a Studentilor in Drept (ELSA), in parteneriat cu Compartimentul de Integrare Europeana al Prefecturii, se va ocupa de informarea elevilor de clasa a opta cu privire la ceea ce inseamna integrare in Uniunea Europeana (UE). Acest program este sustinut financiar de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si va fi prezentat in scoli iesene care au fost alese aleatoriu. Materialele informative vor fi prezentate tinerilor de 14, 15 ani cu ajutorul unui retroproiector si vor cuprinde date cu privire la toate organismele si institutiile care functioneaza in cadrul UE. In cadrul campaniei se va desfasura si un

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 2 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 7 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 8 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 7 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 5 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 7 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 3 ore
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 4 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Vremea

București
acum

24°
dum.

22°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°