"Opt ani de nonconformism, opt ani de tupeu nemăsurat, opt ani de tupeu necenzurat - tupeu de proteveu". De data aceasta, agresivitatea autopromoţională a PRO-ului nu m-a deranjat deloc. Mi-a plăcut, chiar, că au mers pînă la capăt: "Ziceţi că avem tupeu? Ei bine, asta spunem chiar şi noi!". Mai puţin inspirat şi eficient mi s-a părut sloganul "Strigă PRO TV dacă eşti cu mine", care parafrazează refrenul trupei La Familia ("Strigaţi La Familia dacă sînteţi cu mine/ Duşmanii mor că ne descurcăm mai bine"), dar care, spre deosebire de acesta, şchioapătă la ritm. Pe de altă parte, un asemenea slogan este bun în concerte, pentru că poate fi pus în aplicare; dacă se adresează telespectatorilor însă, îndemnul respectiv nu mai are nici un sens - cine se va apuca să strige ca nebunul din fotoliul lui personal? (şi, dacă se va găsi vreun naiv să strige, cine-l va auzi?). După cum am mai spus şi altă dată, consider că PRO TV a făcut istoria în televiziune, a revoluţionat televiziunea după 1989. Într-adevăr, aşa cum ei înşişi afirmă în promo-urile aniversare, ei au dat tonul, ei au făcut muzica (după care celelalte posturi s-au văzut nevoite, pînă la urmă, să joace). "Nu spunem că am descoperit apa caldă, dar am făcut-o să curgă şi la noi" - frumos spus. Interesant este că, chiar şi atunci cînd celelalte televiziuni s-au văzut nevoite să calce pe urmele PRO-ului, ele nu s-au bucurat de acelaşi succes ca postul din Pache Protopopescu. Să ne gîndim la rating-ul şi valurile stîrnite de Vara ispitelor şi, în comparaţie, la impactul modest înregistrat de Big Brother (totuşi, un format de emisiune deja celebru, un brand recunoscut). Sau să comparăm Popstars cu Star Factory. Sau să vedem rating-ul sub aşteptări pe care-l înregistrează Observatorul, după ce a preluat stilistica şi oamenii PRO-ului. Sau să comparăm audienţa Recursului etapei cu a Procesului etapei - emisiunea pe