Marian Popescu este o voce singulara in peisajul teatral romanesc, unul dintre putinii critici de directie. A facut parte din grupul de initiativa care a organizat structura UNITER-ului, a infiintat in 1993 Editura UNITEXT, a conceput solide programe de reforma teatrala, a tradus importanti dramaturgi englezi contemporani. Este profesor universitar la UNATC si la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu si a fost profesor invitat in 2002 si in 2003 la Université d’Artois.
Dintre cartile publicate amintim Drumul spre Ithaca. De la text la spectacol, Oglinda sparta, The Stage and the Carnival.
Ati absolvit Facultatea de Litere cu o teza de licenta axata pe teatru, Despre conceptul de tragic in teatru, si ati publicat de atunci in importante reviste de specialitate din tara si din strainatate. Ce v-a determinat sa optati pentru acest domeniu si cit de greu v-a fost sa nu va desprindeti de scris cind ati plecat trei ani ca profesor de engleza la Tirgoviste?
Am facut Filologia si nu regret deloc. Optiunile de la 18 ani au mereu ceva dintr-o alchimie fermecatoare, drumul nu ti se arata clar, dar ceva te cheama sa mergi pe el. La mine semnalul a fost puternic. Citeam oricum foarte mult, literatura, istorie, teatru, istoria artei. Eram mindru de cite stiam, dar nu stiam cit de mult n-o sa stiu. Scrisul a fost chinuitor, la inceput. Dar, dupa douazeci de ani si citeva mii de pagini scrise in carti, studii sau publicistica, cred ca am mai invatat cite ceva.
Profesoratul la Tirgoviste, naveta zilnica din Bucuresti timp de trei ani (cinci ore in tren, dus-intors), a fost o trauma, ca pentru multi din generatia mea. Victime ale unei mari minciuni (sistemul trucat al repartitiilor la posturi, pentru inceput), am parcurs acest calvar cu elanul, cu ironia si cu dezamagirea unui inceput care nu ducea nicaieri. Lucram de atunci la prima mea
