Rezultatele recentelor alegeri care au avut loc la Colegiul Medicilor Neamt (CMN) au fost, in sfirsit, validate. Rezultatele recentelor alegeri care au avut loc la Colegiul Medicilor Neamt (CMN) au fost, in sfirsit, validate. Cei 13 medici alesi au avut de asteptat ceva mai bine de o saptamina pentru ca alegerile sa fie validate, avind in vedere ca validarea acestora a fost intirziata de semnalarea unor fraude in diferite judete. In aceste conditii, cei 13 medici alesi, printre care medicul ortoped Constantin Nanu, seful sectiei Ortopedie din cadrul Spitalului Municipal Roman, si directorul spitalului, doctorul Dan Arvatescu, vor trece prin inca o proba de foc. Astazi, la sediul Colegiului Medicilor din Piatra Neamt, vor fi alesi cei care vor conduce organul reprezentativ al medicilor, adica un presedinte, un vicepresedinte si un secretar. "Pentru functia de presedinte si-au depus candidatura trei medici, printre care si doctorul Constantin Gaube, directorul Directiei de Sanatate Publica, iar pentru functia de vice-presedinte sint doi candidati, eu fiind unul dintre acestia", a precizat medicul ortoped Constantin Nanu. Desi se afla intr-o situatie de incompatibilitate, doctorul Constantin Gaube a afirmat ca se gindeste la posibilitatea de a parasi Directia de Sanatate Publica Neamt, in cazul in care va fi ales presedinte al CMN. (Emilian PAL) Rezultatele recentelor alegeri care au avut loc la Colegiul Medicilor Neamt (CMN) au fost, in sfirsit, validate. Rezultatele recentelor alegeri care au avut loc la Colegiul Medicilor Neamt (CMN) au fost, in sfirsit, validate. Cei 13 medici alesi au avut de asteptat ceva mai bine de o saptamina pentru ca alegerile sa fie validate, avind in vedere ca validarea acestora a fost intirziata de semnalarea unor fraude in diferite judete. In aceste conditii, cei 13 medici alesi, printre care medicul ortoped Constantin Nanu, seful sectiei