Compromis si festivism penbil, cam asa s-ar putea cataloga ceremonialul derizoriu de acordare a Premiilor Nationale pentru Teatru, din 16 decembrie 2003.
In mai 2002, Ministerul Culturii imagina o grandomana decernare de premii, cu covor rosu si ornamente florale de prost gust, in care Teatrul National primea aproape toate distinctiile. Era un raspuns lamentabil dat Galei UNITER, pentru simplul motiv ca prima scena a tarii nu avusese productii nominalizate in cadrul Galei. Si atunci, pentru satisfacerea orgoliilor personale, o auto-premiere devenea necesara. Cum de ridicol nu se scapa usor, iar de servilism nici atit, sfirsitul anului 2003 a prilejuit Ministerului o reafirmare a gustului pentru penibil, intr-un cadru de asta data mai degraba ignorat, Sala Liviu Rebreanu fiind un peisaj trist, cu putina lume prezenta. Organizarea a fost deplorabila, apetenta Ministerului pentru situatii jenante fiind mai percutanta ca oricind.
Numai ca acest pseudoeveniment e facut din bani publici, ceea ce ar trebui sa nasca reactii mult mai puternice, banii Ministerului compensind, in mare parte, teatrul prieten, Nationalul. S-au mai acordat si alte citeva distinctii unor teatre concurente, Oblomov – Teatrul Bulandra – fiind premiat la mai multe categorii, ceea ce nu l-a oprit pe regizorul Alexandru Tocilescu sa faca anumite comentarii pertinente si taioase, legate de aberatia acestei sinistre decernari. Intr-un interviu din Adevarul, din 19 decembrie 2003, Alexandru Tocilescu considera felul in care au fost date premiile un fapt de „coruptie morala, un caz ce trebuie anchetat de Corpul de Control de pe linga Guvern. [...] Prin acordarea acestor premii se construieste Teatrului National condus de Dinu Sararu o imagine mai favorabila decit cea reala“.
Motivatia afinitatii dintre Teatrul National si Ministerul Culturii, afirmata in mod public