Sper ca ati avut sarbatori fericite si ca nu v-ati ingrijorat prea tare uitandu-va la televizor. Eu am lucrat asa ca, vrand, nevrand, am stat cu ochii pe planeta. ( Nu ca m-ar fi deranjat: trebuia sa ramana un ochi vigilent, o minte treaza de veghe in lan. Si, daca tot nu s-a oferit nimeni, iar eu n-aveam planuri, am zis hai dom,le, treaca de la mine si Revelionul asta. La anul si la multi ani). Acum, ca am facut modesta introducere, as vrea sa va spun ce m-a frapat. Vanzoleala politica a disparut, resentimentele s-au sedimentat, discursurile s-au imputinat si a iesit la iveala esenta vremurilor in care traim.

Daca v-as spune ca suntem in razboi si ca el se numeste a treia conflagratie mondiala, v-as speria? Asta-i bine, pentru ca n-as mai fi singura in spaima ce ma incearca. Suntem intr-un razboi atipic, cu noi insine si fiecare cu celalalt. Un sentiment gros, de suspiciune generala, de temere cu irizari de panica, de impotenta si de alerta maxima pluteste peste noi. Devenim constienti de el periodic, dupa care instinctul nostru de conservare il alunga, pana cand o noua furtuna il aduce din nou deasupra noastra. N-as putea sa precizez momentul in care a izbucnit acest razboi. Oricat as incerca sa-l plasez temporal descopar un moment precedent care-l indeparteaza si mai mult. Poate a fost la inceputul secolului trecut, poate pe la mijlocul lui, odata cu colonizarile occidentale si incheierea lor in Orientul Mijlociu. Poate a fost in anii 70, in timpul crizei petrolului, sau poate mai tarziu, cand George Bush a decis ca-i place sa fie presedinte si i-a transmis microbul si fiului. Nu stiu. E un labirint istoria asta si e greu de descifrat. Are limba engleza un termen foarte sugestiv : undo. Ma intreb - oare mai putem face ceva ca sa undo, ce am did si sa ne punem astfel la adapost ? Sau poate ca ne pierdem in intrebari despre trecut si scapam d